spot_img
21.3 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Secția Dermatologie a fost modernizată

Știri din Județ

Publicitate

Pavilionul Dermatologie din cadrul SCJU Sibiu a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare și va oferi condiții optime de cazare și tratament pentru pacienți!

Publicitate

Proiectul a fost gestionat de Consiliul Judetean Sibiu iar valoarea investiției s-a ridicat la 3,58 milioane lei (fără TVA), din care 2,54 milioane lei sunt fonduri europene nerambursabile obținute prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, 561,8 mii lei contribuția Consiliului Județean Sibiu și 476,5 mii lei fonduri alocate prin Agenda de Sănătate a Municipiului Sibiu.

Pe lângă lucrările de reabilitare, amenajare interioară și eficientizare termică, care vor reduce consumul de energie primară, au fost create noi facilități atât pentru pacienți cât și pentru personalul secției: instalație de climatizare, platformă elevatoare pentru persoanele cu dizabilități, sistem de comunicație pacient – asistent, toalete în fiecare salon, sisteme de securitate și alarmare la incendiu.

În cadrul secției vor funcționa 8 saloane, 4 cabinete medicale, 2 săli de tratament, 1 sală de intervenții.

Clădirea este una dintre cele mai vechi ale SCJU Sibiu și are semnificație istorică, aici născându-se Hermann Oberth, supranumit „părintele zborului spațial”.

O nouă clădire a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare, astfel încât, în scurt timp, va putea oferi condiții optime de cazare și tratament pentru 26 de pacienți.

Clădirea, pe frontispiciul căreia se menționează faptul că, pe 25 iunie 1894, aici s-a născut Hermann Oberth, cel care avea să devină „Părintele zborului spațial”, adăpostește 8 saloane, 4 cabinete medicale, 2 săli de tratament, 1 sală de intervenții.

Lucrările au fost executate de firma sibiană „Balor Cons” SRL, în clădirea reabilitată putând fi tratați 25 de pacienți în regim de spitalizare continuă și unul în regim de zi.

„Pe lângă lucrările de reabilitare, amenajare interioară și eficientizare termică, am reușit să creăm pacienților și personalului angajat noi facilități: instalație de climatizare, platformă elevatoare pentru persoanele cu dizabilități, sistem de comunicație pacient – asistent, toalete în fiecare salon, sisteme de securitate și alarmare la incendiu”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Valoarea investiției este de 3,58 milioane lei (fără TVA), din care 2,54 milioane lei sunt fonduri europene nerambursabile obținute prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, 561,8 mii lei contribuția Consiliului Județean Sibiu și 476,5 mii lei fonduri alocate prin Agenda de Sănătate a Municipiului Sibiu.

Lucrările au vizat înlocuirea acoperișului, a tâmplăriei interioare și exterioare, aplicarea de tencuieli speciale la exterior, finisaje conforme normelor medicale la interior (podea și tapet din PVC tratat împotriva microbilor și bacteriilor), instalații noi de încălzire, apă, canalizare și electricitate.

„Prin toate investițiile pe care le realizăm, urmărim să reducem consumul de energie primară, fie că ne referim la gazul metan sau la energia electrică furnizate prin rețelele publice. Clădirea Secției Clinice Dermato – Venerologie va consuma cu 30 % mai puțină energie din aceste surse convenționale, iar 16 % din necesar va proveni din surse regenerabile”, a mai declarat Daniela Cîmpean.

Adresabilitatea specializării dermatologie – venerologie este una ridicată, printre pacienți numărându-se persoane atât din județul Sibiu cât și din județele Brașov, Alba și Vâlcea.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Bogdan Trif (PSD): Alege înțelept! (C.P)

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie