spot_img
17.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

SĂPTĂMÂNA ALTFEL: La Școala I L Caragiale din Sibiu elevii au devenit antreprenori

Știri din Județ

Publicitate

Poate una din marile carențe ale actualei programe școlare este că nu pregătește elevii pentru viață. Ci se axează pe teorie și materii depășite de nevoie pieței de muncă și sociale. Săptămâna Altfel este un bun prilej pentru profesori, elevi și părinți să experimenteze în alt mod școala. Astăzi, la Școala gimnazială I. L. Caragiale din Sibiu curtea a devenit un uriaș bazar plin de… antreprenori!


Alături de profesori, învățătoare, părinți, elevii au deschis tarabe cu produse la vânzare. Unii au cumpărat ce au produs alții. Ideea în sine a fost să stimuleze spiritul de antreprenor și să învețe deprinderi esențiale în viața de astăzi, cum este cea de a face comerț. Dar și cea de consumator informat.

Galeria de imagini de mai jos ține loc de cuvinte. Trebuie, însă, punctat sentimentul general de veselie. Au fost și cântece, dansuri, picturi pe față. Și foarte multe oferte de produse, care mai de care mai interesante și mai bune.

Unii elevi au gătit, alții au adus din cămara bunicilor sau părinților ceva bun. Unele clase au creat ei obiectele puse la vânzare. Iar arta negocierii a fost la mare preț, mai ales la unele mese. De remarcat, că unii au dat atenție la detalii, pe care nu le vedem adesea în comerțul real: lista de alergeni la anumite produse.

Banii strânși în urma târgului vor fi folosiți de asociația școlii pentru achiziția de instrumente muzicale, costume pentru jocuri de rol, jocuri de grup și orientare profesională.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă