spot_img
17.3 C
Sibiu
joi, 02 mai, 2024
spot_img

SIBIU – Taximetristul mincinos și Poliția fără imagini video

Știri din Județ

Publicitate

Au trecut două luni și jumătate de când, un taximetrist de la firma sibiană 942 – indicativ 66, a crezut de cuviință că, un must have în palmaresul din 2023 este și lovirea unui jurnalist. Toată pățania o găsiți AICI (click)

Publicitate

Imediat după incident, pe lângă plângerea la Poliție, am semnalat cazul și la Primăria Sibiu, la departamentul care emite licențele de transport, dar și la firma de taxi 942. Primăria ne-a trimis elegant „la plimbare”, că ea nu soluționează actele de agresiune semnalate și să mergem la Poliție. Ei doar emit, oricui și în orice stare, și cam atât! La 942 însă, tăcere! Nici după două luni și jumătate nu am primit vreun răspuns la email, iar pe Whatsapp, pe numărul special pentru reclamații, am primit un MARE SEEN. Să înțelegem faptul că, firma tolerează astfel de comportamente?!

Dat afară de pe un grup de WhatsApp

Taximetristul de la 942 este cunoscut ca fiind o persoană căruia îi place să provoace probleme. În vara anului 2023, acesta a lansat mai multe mesaje audio de amenințare, pe un grup de WhatsApp, la adresa celor de la Uber și Bolt. Înregistrările audio au apărut într-un alt ziar local online. Știrea o puteți citi AICI (click) . Mai mulți colegi de-ai săi, dar și de la alte firme de taxi, au condamnat comportamentul acestuia, declarând că a făcut de rușine meseria de taximetrist.

Se lăuda printre colegi, cu pilele din Poliția Sibiu

Am stat de vorbă cu mai mulți taximetriști, unii chiar colegi cu acesta. Toți, dar toți, au întărit zvonul conform căruia, acesta se laudă cu pilele din Poliția județului Sibiu. În urma documentării noastre, un fost polițist al IPJ SIBIU, actualmente pensionar, are pe numele fratelui său (statutul de polițist nu îi permite venituri auxiliare), mai multe mașini „date în lucru” la firma de taxi 942. Taximetristul agresiv s-ar fi lăudat printre colegi, cum că, în trafic și în anumite spețe, este intangibil. Însă surprizele nu s-au oprit aici. Investigația Sibiu Independent ne-a condus către un alt polițist al IPJ Sibiu. Și cu acest polițist, s-au auzit printre colegi, laude cu diversele intervenții. Contactat, acesta a confirmat faptul că-l cunoaște pe taximetrist, dar și anumite apeluri telefonice între ei.

„Nu îmi este prieten, este o cunoștiință. Vorbește aiurea! El m-a mai sunat pentru două-trei chestii, cu privire la informații, ce i-am dat, dar nu pentru ajutor. Dacă și tu ai suna pentru o chestie, îți dau anumite informații. Nu am intervenit pentru el!” a declarat polițistul IPJ Sibiu

Am fost contactați de la Poliție

În 7 decembrie, am fost contactați de polițistul care se ocupă de caz. Din start, am fost întrebați dacă ne-am scos certificat medico-legal. Fără acesta, agresiunea, ori cât ar fi fost de mică sau mare, are mari șanse de clasare, fără repercusiuni asupra agresorului. În continuare, ne-a fost comunicat faptul că taximetristul a fost audiat însă nu a recunoscut nimic. Cităm: „A declarat faptul că ar fi vrut să vă lovească. Că se gândea că sunt camere de filmat”.

Totuși, Poliția Sibiu nu a reușit să găsească nici o imagine video din zona agresiunii, deși acolo sunt amplasate mai multe camere de supraveghere, atât de la o sală de jocuri sau magazin, cât și o cameră privată, a unui sibian. Toate „bat” spre stația de taxi. Reapelat astăzi, 12 ianuarie 2024, acesta ne-a comunicat faptul că singura cameră care ar fi putut să înregistreze agresiunea, cităm: „Camera nu funcționa, adică funcționa, dar când m-am dus eu, m-am dus prea târziu, nu mai exista filmarea. Ultima filmare era cu o lună după incident”. Despre camera privată a sibianului, cu siguranță nimeni nu știe nimic. Și noi, ne-am cam săturat să ducem dovezi, fără nici un rezultat.

Doi martori la agresiune, la Poliție doar unu!

Chemat la audieri, taximetristul în cauză a declarat faptul că, de față la „neagresiune” a mai fost martor un singur coleg. Care bineînțeles, nu a recunoscut nimic! Pe principiul prieten – prieten, coleg – coleg, tac – tac. Însă fotografia realizată de jurnalistul Sibiu Independent, cu doar câteva secunde înainte de agresiune, surprinde în reflexie 3 siluete. La fel și camera de bord a mașinii de presă, care la deplasarea pe teren, a surprins tot 3 persoane aflate în stația de taxi. Dar, asta este treaba Poliției, să caute și să afle!

Cel mai probabil, dosarul va ajunge fără un rezultat just, abandonat și prăfuit, prin vreun sertar al IPJ SIBIU.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Utilitatea rulourilor exterioare

AUR Sibiu nu a primit niciun refuz! (C.P)

Programul Anii Drumeției pentru luna mai