spot_img
20.2 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Ziua Lecturii, marcată de comunitatea sibiană împreună cu Biblioteca ASTRA

Știri din Județ

Publicitate

Comunitatea sibiană împreună cu Biblioteca ASTRA au marcat ziua de 15 februarie printr-un maraton de lectură în peste 60 de locații, împreună cu mii de preșcolari, elevi și liceeni bucuroși de oaspeți, cărți și discuții despre acestea. Invitații speciali – oameni de cultură, artiști, reprezentanți ai conducerii administrației județene, profesionști de top din diverse domenii – au citit copiilor texte interesante și adaptate vârstei, provocându-i la dezbateri pe marginea lecturilor prezentate.

Publicitate

Copiii au pătruns în lumea minunată a literaturii, și-au exprimat propriile opinii despre fragmentele și operele propuse, fiind încurajați să analizeze în mod original cărțile pe care le citesc. Pentru o vreme, toți participanții la activități au fost uniți de pasiunea de a descoperi lumea prin intermediul cuvintelor așezate frumos între coperte. Timpul a curs cuminte, pagină cu pagină, iar oamenii au fost doar oameni, învățând împreună să se bucure de tihna și înțelepciunea adunate în cărți.

Comunitatea sibiană s-a coalizat exemplar în jurul ideii de a dezvolta o generație tânără, capabilă de gândire critică, conștientă că educația prin lectură și-a confirmat eficiența de-a lungul timpului, fiind unul dintre cele mai prețioase instrumente de dezvoltare a umanității.

În sesiunile de lectură organizate de Biblioteca ASTRA în unitățile de învățământ sibiene s-au alăturat oameni minunați, iubitori ai cărților și prieteni ai bibliotecii. S-au implicat cu entuziasm reprezentanți ai autorităților locale și județene, colaboratori din instituțiile de cultură, personalități din sfera artistică sau antreprenorială: Consiliul Județean Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Biblioteca Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul de păpuși „Gong”, Teatrul de Balet Sibiu, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul ASTRA, Filarmonica de Stat Sibiu, Centrul Creaţiei Junii Sibiu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Biblioteca Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, BIS Teatru, Asociația A.L.E.G., Asociația „Mâini Unite”, Crucea Roșie Sibiu, Asociația HÍD – Centrul Cultural Maghiar, Clubul de carte Incubator 107 Sibiu, Asociația „Sus Inima”, Asociația SIPRI, Centrul Ucrainean din Sibiu.

La reușita acestei zile speciale dedicate lecturii și cititorilor au contribuit numeroase unități de învățământ și asistență socială: grădinițe, școli și licee din municipiul Sibiu, Centrul „Prichindelul”, Șura Culturală Gușterița, Palatul Copiilor Sibiu, dar și școli gimnaziale din localități ale Județului Sibiu (Agârbiciu, Avrig, Axente Sever, Cisnădie, Mag, Ocna Sibiului, Rășinari, Roșia, Șelimbăr, Șura Mare, Tălmaciu, Veștem).

Aprecieri speciale se îndreaptă, firește, spre colegii noștri astriști care au participat cu pasiune și iscusință în numeroase acțiuni prilejuite de celebrarea Zilei Naționale a Lecturii: Ana Coca, Alexandrina Aldea, Mihaela Dobrescu, Raluca Moldovan, Gabriela Dordea (Filiala Valea Aurie), Magdalena Iacob (Filiala Vasile Aaron), Enikö Tăvală (Filiala Bâlea), Simona Olar (Filiala Cisnădie) și Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii sibiene.

*

Activitățile, proiectele și evenimentele derulate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

Sursa: Biblioteca Astra Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Apă Canal Sibiu angajează  inginer