spot_img
17.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Peste 18.000 de persoane din județul Sibiu cu buletinul expirat. DJEP Sibiu informează că în zilele dinaintea alegerilor, ghișeele pot fi aglomerate

Știri din Județ

Publicitate

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu, instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, informează cetăţenii judeţului Sibiu cu privire la următoarele:


La nivelul județului nostru, la finalul lunii februarie a anului 2024, în Registrul național pentru evidența persoanelor, figurau 18.630 persoane posesoare de acte de identitate cu termenul de valabilitate expirat, motiv pentru care invităm cetățenii aflați în această situație să se adreseze serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor pe raza cărora își au domiciliul, pentru schimbarea actelor de identitate. Precizăm acest lucru și în contextul în care alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 se desfăşoară puțin peste două luni, respectiv la data de 9 iunie, existând posibilitatea ca în zilele dinaintea alegerilor să se producă aglomerare la ghișeele serviciilor de evidență a persoanelor, fapt care poate crea nemulțumire solicitanților actului de identitate.

Prin urmare, pentru evitarea prezentării, în același timp, a unui număr mare de persoane la sediul serviciilor publice locale de specialitate, recomandăm cetățenilor să acceseze platformele de programare on-line/telefonic ori să verifice, în prealabil, programul de activitate al celor 21 servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor operaționale la nivelul județului Sibiu accesând site-urile oficiale ale primăriilor în subordinea cărora acestea funcționează.

Valorificăm această ocazie și reiterăm dispozițiile legale în materie de evidență a persoanelor referitoare la documentele necesare pentru eliberarea unui nou act de identitate, astfel:

  • cererea pentru eliberarea actului de identitate, semnată în prezența lucrătorului S.P.C.E.P.;
  • actul de identitate;
  • certificatul de naștere, original;
  • certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor, original;
  • certificatul/hotărârea judecătorească de divorț definitivă/irevocabilă, după caz, original; dacă cetățeanul nu poate prezenta certificatul/hotărârea judecătorească de divorț, dovada statutului civil și, după caz, a numelui se poate face cu certificatul de naștere sau de căsătorie cu mențiuni pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate; în cazul modificărilor intervenite în străinătate cu privire la datele de stare civilă, solicitantul actului de identitate prezintă certificatul de naștere sau de căsătorie cu mențiunile aplicate care să dovedească statutul civil și numele pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate;
  • certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta de până la 14 ani, care își schimbă domiciliul împreună cu solicitantul actului de identitate;
  • extrasul de carte funciară sau documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original;
  • documentul cu care face dovada achitării contravalorii actului de identitate.

Mai invocăm și faptul că termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea actului de identitate este de 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor.

De asemenea, pentru situații de excepție, în scopul eliberării actului de identitate într-un termen mai scurt decât cel stabilit la nivelul serviciului de profil, se poate formula o cerere motivată, adresată șefului serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor.

Pentru a urmări procedura de eliberare a actului de identitate la nivelul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu vă adresăm rugămintea de a consulta site-ul instituției noastre la www.djepsibiu.ro – secțiunea dedicată evidenței persoanelor.   

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri