spot_img
13.1 C
Sibiu
miercuri, 01 mai, 2024
spot_img

Raluca Turcan: „Programul Ministerului Culturii de achiziție de artă contemporană, pentru creșterea patrimoniului cultural, va fi extins în premieră cu alte două muzee naționale”

Știri din Județ

Publicitate

 Raluca Turcan, Ministrul Culturii a decis ca, începând din acest an, programul de achiziţie de artă să fie extins. Alături de Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, Muzeul Naţional Brukenthal şi Complexul Muzeal Naţional Moldova din Iaşi vor avea fonduri pentru achiziţie de artă contemporană.

Publicitate

Redăm mai jos mesajul Ministrului Culturii publicat pe pagina de Facebook:

De la preluarea mandatului de ministru al Culturii am căutat soluții și fonduri pentru ca muzeele să poată realiza evenimente de calitate pentru public, să facilităm un acces mai larg publicului la cultură și să susținem creativitatea și artiștii contemporani.

Începând din acest an, programul Ministerului Culturii de achiziție de artă contemporană, pentru creșterea patrimoniului cultural, va fi extins în premieră cu alte două muzee naționale. Alături de Muzeul Național de Artă Contemporană #București, care până acum a avut două sesiuni de achiziții, din acest an și Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal, din #Sibiu și Complexul Muzeal Național Moldova, din #Iași, își vor îmbogăți colecția cu noi piese.

Este important ca muzeele să își îmbogățească colecțiile prin achiziție de artă și să contribuie efectiv la elaborarea istoriei artei contemporane din România, garantând publicului actual și din viitor accesul la un ansamblu de forme, curente și fenomene reprezentative. Am aflat că Muzeul Național Brukenthal din Sibiu nu a mai avut fonduri de achiziție de mai bine de 50 de ani și este important ca Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu să poată să achiziționeze noi lucrări de artă. Cu un Festival Internațional de Artă Contemporană SCAF, de renume, achiziția de artă contemporană este un fapt binevenit. De asemenea, nici în Moldova, Palatul Culturii din Iași nu a mai avut fonduri de achiziții de artă de ani de zile.

Procedurile vor viza operele de artă originale, din toate mediile, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparținând atât artiștilor de referință ai istoriei recente cât și tinerelor generații.

Încurajez artiștii din România și din diaspora să participe la sesiunea de achiziție din acest an, îmbogățind prin lucrările lor patrimoniul cultural național, aflat în trei muzee de prestigiu din țara noastră, din cele trei provincii românești!

Felicit directorii muzeelor implicate: Călin Dan, Alexandru Constantin Chituță și Andrei Apreotesei pentru implicarea și suportul în derularea acestei noi achiziții de artă care va constitui un stimulent pentru producția artistică actuală!

Din acest an, sute de lucrări de artă realizate de numeroși artiști vor face parte din colecția muzeelor din București, Sibiu și Iași!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Mediașul intră pe piața de vehicule militare

Iohannis iese la pensie!