spot_img
18.2 C
Sibiu
miercuri, 22 mai, 2024
spot_img

Voci de excepţie premiate la Festivalul Concurs Naţional „Ilie Micu” de la Sibiu. Cine este câștigătoarea marelui premiu

Știri din Județ

Publicitate
Voci de excepţie din ţară și din Republica Moldova la Festivalul Concurs Naţional „Ilie Micu”: O elevă din Piteşti a câştigat Marele Premiu şi trei eleve de la Şcoala Populară din Sibiu au fost premiate

Marţi seara a avut loc pe scena Sălii Thalia, concursul de Canto muzică uşoară, din cadrul celei de a doua ediţii a Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu” din Sibiu, la care au participat 26 de concurenţi, câte 13 la fiecare categorie de vârstă, cea de 12-15 ani, respectiv 16-25 de ani.

Publicitate

Gabriela Silvia Vişinescu din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu” din Sibiu. Trei eleve de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sibiu au fost premiate marţi seara: Valentina Nimereală (Şcoala Populară de Arte din Sibiu) a obţinut Premiul întâi şi Diana Dumitru (Şcoala Populară de Arte din Sibiu) a primit Premiul special la categoria de vârstă 16-25 de ani. Antonia Maria Pocol (Şcoala Populară de Arte din Sibiu) a câştigat Premiul al treilea la categoria de vârstă 12-15 ani.

Gabriela Silvia Vişinescu din Piteşti – câștigătoarea Marelui Premiu

Managerul Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, director al Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu”, Alina Pinca Vintilă, a evidențiat faptul că ediţia din acest an este una care a adus la Sibiu „voci de excepţie”.

„Cea de a doua ediţie a acestui festival a fost cu adevărat o reuşită şi vreau din toată inima să le mulţumesc artiştilor tineri, care au urcat în această seară, aici, pe scenă. A fost o seară specială, cu voci de excepție. Ne-au impresionat câteva voci excepţionale şi vreau să le mulţumesc domnilor profesori de canto muzică uşoară, care au lucrat cu aceşti tineri, pentru că s-a simțit seriozitatea şi calitatea actului artistic pus în scenă de elevi prin stilul interpretativ și ținuta scenică. Vă felicit din suflet, stimați colegi profesori, pentru calitate şi profesionalism. În această seară s-a evidențiat rodul muncii voastre. Vreau să felicit cele trei eleve castigatoare ale Școlii de Arte sibiene și colegii profesori din Școala Populară de Arte Sibiu pentru seriozitate calitate, implicare și profesionalism. Le mulțumesc totodată părinților pentru sprijinul oferit copiilor și pentru eforturile considerabile pe care le fac pentru acești copii minunați. Mulțumesc presei sibiene și întregii echipe a Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu”, a declarat managerul Alina Pinca Vintilă.

Premiul întâi a fost acordat elevei Valentina Nimereală (Şcoala Populară de Arte din Sibiu)

Secţiunea Canto Muzică Uşoară a Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu” din Sibiu, categoria 16-25 ani a fost câştigată de eleva Gabriela Silvia Vişinescu din Piteşti, care a primit Marele Premiu.

„Vreau să vă spun că mă simt foarte onorată şi fericită să mă aflu alături de dumneavoastră în această seară, dar mai ales alături de atâţia tineri talentaţi, care au venit alături de noi astăzi pentru a-şi arăta potenţialul şi pentru a-şi găsi un drum spre visul lor, în care sunt convinsă că sunt şi ei destul de siguri. Vreau să vă felicit dragi copii pentru fiecare moment în parte. Vă spun sincer că mi-aţi transmis emoţii intense şi vreau să vă felicit pentru acest lucru. Vreau să vă mulţumesc dumneavoastră, onoratului juriu, pentru încrederea acordată, dar şi doamnei mele profesor, Anamaria Alexandra Tăbuş care m-a îndrumat cu multă dragoste de-a lungul întregii cariere”, a declarat Gabriela Silvia Vişinescu, câştigătoarea Marelui Premiu.

Premiul întâi a fost acordat elevei Valentina Nimereală (Şcoala Populară de Arte din Sibiu). Premiul al doilea a fost înmânat elevei Gabriela Dariana Stănică (Şcoala Populară de Arte din Râmnicu Vâlcea). Premiul al treilea a fost obţinut de eleva Ana Rotar (Şcoala Populară de Arte din Oradea). Juriul a acordat o menţiune elevei Bianca Ruana Burtescu (Şcoala Populară de Arte din Piteşti). Premiile speciale au fost oferite elevelor Maria Raluca Imbre (Centrul de Cultură din Alba Iulia), Melania Patricia Crişan (Şcoala Populară de Arte din Cluj-Napoca) şi Diana Dumitru (Şcoala Populară de Arte din Sibiu).

Diana Dumitru (Şcoala Populară de Arte din Sibiu – premiu special

Secţiunea Canto Muzică Uşoară a Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu” din Sibiu, categoria 12-15 ani a fost câştigată de eleva Sara Maria Martiş (Şcoala Populară de Arte Cluj-Napoca). Premiul al doilea a fost acordat elevei Maria Alexandra Croitoru (Şcoala Populară de Arte din Râmnicu Vâlcea). Premiul al treilea a fost obţinut de Antonia Maria Pocol (Şcoala Populară de Arte din Sibiu). Juriul l-a recompensat cu o menţiune pe elevul Alessio Mattia Bocrici (Şcoala Populară de Arte din Satu Mare). Premiile speciale ale acestei categorii au fost oferite elevelor Georgeta Croitoru (Şcoala Populare de Arte Străşeni – Republica Moldova) şi Bianca Elisabet Sfâcă (Şcoala Populară de Arte Bacău).

Premiul al treilea a fost obţinut de Antonia Maria Pocol (Şcoala Populară de Arte din Sibiu)

Preşedinta juriului, Roxana Gibescu, a subliniat faptul că este nevoie în România să se organizeze cât mai multe festivaluri cum este cel de la Sibiu.

„Mă bucur foarte mult că am participat la acest frumos festival concurs, care a adunat foarte mulţi copii şi tineri talentaţi din multe zone ale ţării. Şi noi avem nevoie de cât mai multe astfel de festivaluri, pentru că sunt concurenţi valoroşi, pe care noi trebuie să-i descoperim şi să-i călăuzim spre performanţă în muzică. Eu vreau să vă felicit pe toţi, dragi concurenţi. Sunteţi talentaţi, aveţi potenţial şi vă doresc noroc în viaţă şi drumul frumos pe care l-aţi ales, cel al muzicii uşoare româneşti, să fie un drum lin, frumos şi presărat de succese”, a spus preşedinta juriului, Roxana Gibescu, marţi seara, pe scena Sălii Thalia.

Publicul sibian este aşteptat miercuri, de la ora 16:30, la Sala Thalia, unde va continua Festivalul Concurs Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu”, cu concursul de Canto muzică populară. Accesul este gratuit. Spectatorii se vor putea bucura şi de recitalurile susţinute de Mariana Anghel, Luminiţa Dejan, Ileana Matus şi Grupul Folcloric Mara, Roxana Reche, Alexandru Pal, Antonela Ferche Buţiu, Liviu Buţiu, Clasa de canto muzică populară coordonată de profesor Mariana Anghel, Clasa de instrumente de suflat a profesorului Adrian Grecu şi Clasa de jocuri populare a profesoarei Olesea Sas. Prezentatorul este cunoscutul interpret de muzică populară, profesor al Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sibiu, Traian Stoiţă.

Festivalul Concurs Naţional de Interpretare „Ilie Micu” este organizat de către Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” şi Consiliul Judeţean Sibiu. Partenerii evenimentului sunt Filarmonica de Stat, Biblioteca Judeţeană ASTRA şi Primăria Municipiului Sibiu. Directorul festivalului este managerul Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” Sibiu, Alina Pinca Vintilă.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: Țara parlamentarilor vampiri