12.3 C
Sibiu
duminică, 06 octombrie, 2024

Conferințele ASTREI. Workshop de restaurare – Ediția a VIII-a

Știri din Județ

În perioada 20-24 mai 2024, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează prin Centrul ASTRA pentru Patrimoniu evenimentul Conferințele ASTREI. Workshop de restaurare – Ediția a VIII-a cu următoarele secțiuni: pictură, lemn și lemn policrom, ceramică și metal, piele-blană, textile, bunuri culturale pe suport papetar. Evenimentul reunește 53 de participanți din cadrul Muzeului ASTRA, Muzeului Național Brukenthal, Muzeului Olteniei Craiova, Muzeului Național de Artă Timișoara, Muzeului Național al Banatului Timișoara, Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, Universității de Vest din Timișoara. În vederea consolidării cunoștințelor teoretice și practice, la acest eveniment vor participa studenți și masteranzi din domeniul conservării și restaurării patrimoniului din centrele universitare Sibiu, Cluj-Napoca și Timișoara.

,,Workshop-ul de restaurare, coordonat și organizat timp de opt ediții în cadrul Centrului ASTRA pentru Patrimoniu, a avut ca scop, pe lângă schimbul de experiență între specialiști și implicarea studenților și masteranzilor în redarea stării de sănătate a unor piese din patrimoniul Muzeului ASTRA. Știința restaurării și conservării patrimoniului are o importanță majoră în procesul de salvare a patrimoniului, iar workshop-urile de restaurare sunt, cu siguranță, o bază în formarea de noi profesioniști din acest domeniu.”, a declarat conf. univ. dr. Geanina Ionescu, Director Direcția Conservare-Restaurare. Centrul ASTRA pentru Patrimoniu – Muzeul ASTRA

Pe 24 mai 2024, în clădirea Centrului ASTRA pentru Patrimoniu, vor avea loc dezbaterile finale și vernisajul expoziției cu piesele restaurate în cadrul Workshop-ului.

Publicitate

Info text: Conf. univ. dr. Geanina Ionescu, Director Direcția Conservare-Restaurare. Centrul ASTRA pentru Patrimoniu – Muzeul ASTRA Sibiu, Coordonator Conferințele ASTREI. Workshop de restaurare

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Adolescenți sibieni în dialog cu actorii la teatru

Accident mortal pe Valea Oltului, lângă Racovița

Fetele de la FC Hermannstadt au cedat la Bistrița

Fetelele de la AcroDance Sibiu sunt campioane europene

5 sfaturi utile pentru protejarea articulațiilor

Un nou egal pentru ACS Mediaș în liga a treia