21.2 C
Sibiu
duminică, 07 iulie, 2024

Analiză Alegeri Locale 2024: Foștii USR-iști, dezvăluiri șocante

Știri din Județ

Știm cu toții că după asocierea cu PMP și Forța Dreptei, USR a intrat în derivă la nivelul județului Sibiu. Un județ, unde în 2020, partidul scotea un scor bun. Doar că după patru ani de acces la funcții în politică, USR s-a fărâmițat și mulți membrii de la început au părăsit partidul, unii la alte partide, alții independenți și alții acasă. Dar în tăcere. Până ieri, când Anca Tătaru, fosta președintă a organizației USR Cisnădie, a rupt tăcerea și a explicat ce se întâmpla, de fapt, în USR, partidul care a mizat mereu pe sloganul „fără corupți” și a promovat transparența declarativă.


Doar că declarațiile și sloganurile politice se pare că au fost doar pentru alegători, nu și pentru interiorul partidului. Cazul organizației din Cisnădie a USR, nu este singurul din județul Sibiu. Dar, poate, cel mai elocvent. Cu 6 consilieri aleși în Consiliul Local Cisnădie, USR a dus din prima zi o politică anti-conducere și anti-majoritatea formată în consiliu. Aparent totul ok. Doar că, imediat după alegeri, au început demisiile din partid și din funcția de consilier local. Chiar și de președinte de organizație de partid.

Și nu una, două demisii…. În martie 2024, la nici patru ani de la alegerile locale din 2020, USR a ajuns să promoveze în Consiliul Local Cisnădie persoana aflată pe ultimul loc pe lista inițială de consilieri, al 17-lea. Altul nici nu mai aveau. Demisiile în lanț din Consiliul Local și din partid nu și le putea explica nimeni.

Apariția candidatului actual al USR la Cisnădie, Mircea Orlățan, a luat prin suprindere ultimii membrii de partid din localitate. Și au plecat și aceștia majoritatea. Astfel, Orlățan a fost pus președinte USR Cisnădie, al patrulea președinte în 4 ani ai acestui partid.

Anca Tătaru de la Cisnădie vine și scrie acum că în USR nu este democrație. Că se folosesc conturi false de internet pentru atacuri asupra adversarilor politici, inclusiv cei din interiorul USR considerați indezirabili. Partidul este acuzat că execută membrii care comentează împotriva conducerii centrale. Oare alegătorii USR din 2020 ar mai fi votat acest partid, dacă aceste dezvăluiri apăreau atunci?

Anca Tătaru, fost președinte USR Cisnădie, și consilier local, acum candidat de la alt partid, a rupt ieri tăcerea pe această temă:

Mai întâi trebuie să menționez scurta perioadă de câteva luni când am fost președintele USR Cisnădie, având mandatul de a creiona cât mai bine opoziția și de a crește capacitatea filialei. Din păcate misiunea mi-a fost permanent subminată chiar de membrii biroului local. Am renunțat pentru că nu aș fi avut cum să continui cu oameni care nu-și înțeleg rolul politic asumat, respectiv a face cât mai mult bine pentru cât mai mulți.

Din păcate, democrația internă în cadrul USR nu mai este cum era acum patru ani. Am asistat la metode de excludere a vocilor critice și la marginalizarea celor care nu erau de acord cu direcția impusă de conducerea partidului. Asta s-a întâmplat și în cazul meu, când am început, încă din campania precedentă să sesizez intern problemele de integritate ale unei foste colege, care ulterior a votat în consiliul local vânzarea unor terenuri de milioane de euro.

Aceasta nu este democrația pe care am dorit să o promovăm. Nu am putut rămâne într-un partid care a uitat de valorile sale fundamentale și care nu mai practică ceea ce descrie în statut ca valori. (…)

După demisia noastră din USR, partidul a ales să ne atace prin intermediul unor conturi false, acuzându-ne pe nedrept că am candida doar pentru a destrăma opoziția. Aceste acuzații sunt complet nefondate și nedrepte. Prin acțiunile noastre, am demonstrat că suntem dedicate comunității și că dorim sincer să facem o schimbare în bine.

Asociez USR cu aceste atacuri anonime deoarece, în urmă cu 4 ani, anumiți colegi se lăudau cu accesul la astfel de conturi. Nu am motive să cred că ceva s-a schimbat între timp. Mai mult, acei foști colegi, dau acum lecții despre manipulare, deși validează constant poveștile răspândite fără dovezi de persoane neasumate.

FOTO principal: Echipa USR Cisnadie din 2020, acum inlocuită total.

Articolele din seria Analize Alegeri Locale 2024 sunt articole de opinie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri