17.4 C
Sibiu
duminică, 08 septembrie, 2024

EDITORIAL: Statul român luptă contra poporului român

Știri din Județ

Așa-i că pare un paradox această afirmație? Sau măcar un titlu demn de Kafka. Dar, din păcate, am redescoperit a mia oară, că toate structurile ce formează Statul Român, ca un tot neunitar, sunt de fapt un amalgam construit fără cap și coadă, fără sens, fără coordonare și, cumva, voit sau nu, luptă toate contra unui singur dușman comun: poporul român. Să elaborez.


Dincolo de actele de corupție atât de dese în interiorul instituțiilor statului român și a grupurilor de interese, avem ceva mult mai grav: o construcție hidoasă fără sens și fără logică. Această construcție este mai rău ca un turn Babel. Este bazată pe un amestec de legi, ordonanțe, hotărâri care se bat cap în cap adesea. Nimic nu are sens și totul se schimbă de la un an la altul.

Fie că vorbim de Parlament, președenție, ministere și toate restul de sute de instituții ale statului român cu milioane, da milioane, de angajați, toate se bazează pe legislație făcută de ei. Nu de noi, restul românilor, ci de ei. Doar că toate aceste mii de legi, decizii, hotărâri, ordonanțe nu au, aproape întotdeauna, omul în centruil atenției, ci hârtia… alias birocrația. Nu mai contează că aceste legi se bat cap în cap, că nici oamenii din instituțiile care le aplică nu mai înțeleg nimic. Fiecare își vede de bucățica lui.

Perdanți suntem noi românii. Toți. Pentru că statul român a eșuat de mult și nu avem o legislație clară, unitară și stabilă. Nu avem proceduri clare și centrare pe om, nu pe hârtie. Nu avem decât multă birocrație. Pentru că la noi, încă, primează hârtia, nu realitatea.

Kafka ar fi mândru de Statul Român, pentru că este conform nuvelelor și romanelor sale. Nimic nu s-a schimbat de la conțopiștii și birocrații Imperiului Habsburgic până astăzi la noi.

Atunci de ce ne mirăm că românii de valoare sau cu mult curaj aleg să plece din țară și să investească talentul, munca, energia și banii lor în altă parte? De ce ne mirăm că majoritatea tinerilor când îi întrebi ce vor să facă în viitor spun că vor să plece din țară?

Din păcate, în lupta asta cu statul român, poporul român a pierdut deja. A devenit un popor umilit, slăbit și puternic apăsat sub călcâiul opresor al Statului. Nu mai există soluții, iar diferitele proiecte politice sunt de fapt praf în ochi, fără șanse reale de evadare din acest lanț al robiei invizibil în care Statul Român cu instituțiile sale ne-a băgat pe toți.

Vorba aceea: scapă cine (mai) poate!

Publicitate

2 COMENTARII

  1. Foarte corectă analiza ! Te şi întrebi, cum de au găsit rușii așa idioți utili, mai stupizi chiar decât ăia din țara lor !!
    Pe de altă parte, la fel de utili duşmanilor neamului românesc sunt și cei care pleacă “să-și valorifice talentele “… Dacă majoritatea acestora ar fi rămas aici să facem massa critică pentru schimbare, azi nu mai aveam ce scrie aici…

  2. Cat timp va exista functia dictatoriala de presedinte al Tarii,cu prerogative mai mari decat in regimurile totalitare (numirea si revocarea premierului,seful CSAT,numirea sefilor din magistratura,a sefilor serviciilor secrete!) ,romanii vor fi invrajbiti intre ei iar partidele isi vor imbarliga coada(in turul 2,vezi cazurile Nastase,Geoana,Ponta ori Dancila!) pentru a-si impune propriul candidat. Astfel ,presedintele devine al PD,PNL,USR ,UDMR si ,in niciu caz,al romanilor ! Solutia simpla ar fi ca alegerile prezidentiale sa se desfasoare intr-un singur tur si,ca la olimpiada,cel care obtine un SINGUR vot in plus,sa devina presedinte !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Trenul periurban Sibiu, face un pas mare spre implementare

Premierul Marcel Ciolacu în vizită la Sibiu