Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu – unica bibliotecă din România invitată, alături de echipa ANBPR Asociația Națională, în cadrul evenimentului ‘Building Bridges: Libraries for a Sustainable Future’ (Bruxelles, 5-6 noiembrie 2024), organizat de Public Libraries 2030, în parteneriat cu alte instituții de profil – Eblida , IFLA – International Federation of Library Associations and Institutions, LIBER, NAPLE și ECF.
Peste 70 de profesioniști din sectorul bibliotecilor s-au reunit la evenimentul desfășurat sub deviza ‘Libraries for a Sustainable Future’ („Biblioteci pentru un viitor sustenabil”). Aceștia s-au întâlnit cu membri ai Parlamentului European din toate cele 27 de țări, pentru a evidenția modul în care bibliotecile publice contribuie la un viitor sustenabil al Europei prin facilitarea accesului la cultură, prin promovarea implicării civice și stimularea incluziunii.
Evenimentul a marcat totodată relansarea grupului informal de europarlamentari „Library Lovers” al PL2030, o inițiativă care consideră rolul bibliotecilor ca fiind esențial, prin faptul că acestea sprijină alfabetizarea și învățarea continuă, contribuie la dezvoltarea comunității, încurajează participarea și implicarea civică, susțin dreptul la informare și cunoaștere și promovează lectura și autorii.
Activitățile au inclus prezentări interactive din sfera bibliotecilor publice europene, precum și schimburi de opinii și bune practici privind perspectivele politicilor publice, pentru perioada 2024-2026, în domeniul bibliotecilor din Europa. De asemenea, participanții au beneficiat de prezentări ale bibliotecilor referitoare la diverse proiecte UE din Bulgaria, România, Croația, Letonia și Lituania, finanțate prin programele Erasmus+ și Horizon Europe.
„Ne bucură mult faptul că Biblioteca ASTRA Sibiu face parte din acest consorțiu de biblioteci publice europene și că avem ocazia de a fi prezenți în astfel de inițiative și grupuri de lucru. În cadrul evenimentului, au avut loc discuții consistente și expuneri de experiențe relevante privind varii proiecte comunitare axate pe teme de actualitate – sustenabilitate, acces deschis la cunoaștere și informație, incluziune digitală, alfabetizare media, inovare socială și implicare civică. Am avut oportunitatea de a cunoaște bune practici ale altor biblioteci europene și de a dezvolta idei pentru viitoare colaborări în domeniul politicilor culturale și educaționale. Suntem convinși că aceste schimburi de cunoștințe și expertiză vor contribui la întărirea rolului bibliotecilor publice ca piloni ai comunității. Mulțumim partenerilor noștri de la Public Libraries 2030 pentru invitație și le transmitem felicitări pentru organizarea acestor valoroase întâlniri profesionale.” – a declarat Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.




