13.2 C
Sibiu
vineri, 05 decembrie, 2025

Managerul Spitalului Județean Sibiu, Robert Fotache: Filmările în secția UPU Sibiu, strict interzise fără acordul persoanelor și aprobarea conducerii

Știri din Județ

Publicitate
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu reamintește publicului că filmarea sau fotografierea în incinta unității, inclusiv în secția UPU, este interzisă fără acordul expres al persoanelor implicate și aprobarea prealabilă a conducerii.

Potrivit unui răspuns oficial transmis către Sibiu Independent, conform Regulamentului Intern al spitalului, atât vizitatorilor, cât și pacienților le este interzis să surprindă imagini sau materiale video cu personalul medical, alți pacienți ori aparținători, precum și să filmeze sau fotografieze în spațiile interne – secții, cabinete, holuri, săli de mese sau grupuri sanitare – fără aprobare.

Reprezentanții unității medicale invocă mai multe prevederi legale: Codul Civil, care consideră captarea imaginii sau vocii unei persoane aflate într-un spațiu privat fără consimțământ o atingere adusă vieții private; Regulamentul European GDPR, care clasifică imaginea și vocea drept date cu caracter personal; precum și Legea nr. 95/2006, ce garantează confidențialitatea datelor pacienților și demnitatea personalului medical.

Secția UPU, deși aparține unei instituții publice, este un spațiu cu acces controlat, destinat exclusiv pacienților și personalului medical, unde actul medical se desfășoară în condiții de confidențialitate”, se precizează în răspunsul semnat de managerul spitalului, jr. Robert Fotache.

Conducerea avertizează că nerespectarea acestor reguli poate atrage răspundere civilă, penală și contravențională.

PRECIZARE

SIBIU INDEPENDENT face precizarea că articolul 85 din legislația europeană privind GDPR stabilește excepții pentru actul jurnalistic de la lege. De asemenea, Art. 7 din Legea 190/2018 clarifică în legislația românească prevederile art. 85, întărind aceste excepții pentru actul jurnalistic.

De asemenea, Regulamentul intern al unei instituții NU poate excede prevederile legale naționale.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri