Absolvenții cursului de ghizi turistici din Biertan vor fi ghizi la Festivalul Transilvania Multiculturală!

Știri din Județ

Publicitate
În perioada 5-6 septembrie, la Biertan s-a desfășurat Cursul informal de ghizi de turism, un program menit să pună în valoare istoria și patrimoniul local. Timp de două zile, participanții au descoperit particularitățile satului inclus în patrimoniul UNESCO și au dobândit abilități practice de ghidaj turistic, sub îndrumarea Adelei Dadu, ghid cu experiență în domeniu.

Potrivit Primăriei Comunei Biertan, evenimentul face parte din proiectul „Reabilitare sit UNESCO Biertan”, finanțat prin PR Centru 2021–2027, Prioritatea P7 – O regiune cu turism sustenabil.

Cursul a cuprins patru module principale: introducere în patrimoniul UNESCO Biertan (istorie, arhitectură, tradiții), tehnici de ghidaj și comunicare cu grupuri diverse, noțiuni de conservare și respectarea specificului clădirilor istorice, precum și o simulare practică de tur ghidat.

La final, absolvenții au primit rolul de ambasadori ai comunității și vor avea ocazia să pună în practică ceea ce au învățat.

Aceștia vor susține două tururi ghidate arhitecturale în cadrul Festivalului Transilvania Multiculturală, programat pentru 20-21 septembrie.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cursul valutar euro a ajuns la 5,21 lei