Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Sadu, a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie, fiind cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni grave: lovire sau alte violențe, amenințare (în două acte materiale), tentativă la viol și violare de domiciliu.
Potrivit IPJ Sibiu, incidentul a avut loc în noaptea de 6 spre 7 septembrie, când bărbatul s-ar fi deplasat la locuința unor cunoștințe din aceeași localitate, ar fi pătruns fără drept în imobil și ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu o femeie în vârstă de 32 de ani. Totodată, acesta l-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 39 de ani și le-ar fi adresat amândurora amenințări cu acte de violență.
Apelul la 112 a fost făcut de o altă femeie, de 37 de ani, din Sadu, care a semnalat autorităților cele întâmplate.
După reținere, suspectul a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Sibiu, care au dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Foto: arhivă




