Avans important pe Autostrada Sibiu–Pitești: tunelul Robești prinde contur

Știri din Județ

Publicitate
Autostrada Sibiu–Pitești face un nou pas important în zona montană a proiectului, după ce prima galerie a tunelului Robești a fost străpunsă. Anunțul a fost făcut de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, care a transmis că echipele de specialiști ale asocierii turce Mapa–Cengiz au finalizat excavația primei galerii de 900 de metri, pe sensul Pitești–Sibiu.

Potrivit acestuia, la cea de-a doua galerie, pe sensul Sibiu–Pitești, mai sunt de excavat aproximativ 113 metri până la realizarea străpungerii complete. După finalizarea ambelor galerii, constructorii vor începe montarea cofrajului necesar pentru execuția cămășuielii interioare a tunelului.

Cristian Pistol a precizat că progresul lucrărilor la tunelul Robești se apropie de 32%, iar activitatea continuă într-un ritm susținut și la tunelul Boița 1. Aici, constructorii au excavat deja primii 22 de metri din galeria stângă, pe sensul Pitești–Sibiu, și lucrează simultan la consolidarea portalurilor de intrare și ieșire.

Secțiunea 2 a autostrăzii Sibiu–Pitești, între Boița și Cornetu, reprezintă unul dintre cele mai dificile loturi de infrastructură rutieră din România. Pe acest tronson vor fi construite șapte tuneluri rutiere, cu o lungime totală de aproximativ cinci kilometri, alături de 24 de poduri și 24 de viaducte care vor însuma circa 11 kilometri.

Directorul CNAIR a subliniat că tronsonul montan al autostrăzii Sibiu–Pitești, care include secțiunile Boița–Cornetu și Cornetu–Tigveni, presupune soluții inginerești complexe din cauza reliefului dificil traversat de traseu.

După finalizare, autostrada va asigura o conexiune rutieră rapidă între regiunile istorice Banat, Transilvania, Muntenia și Dobrogea, pe axa Est–Vest a României, pe o distanță de aproximativ 850 de kilometri.

Contractul pentru realizarea lucrărilor este finanțat prin Programul Transport și are o valoare de 4,25 miliarde de lei, fără TVA.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri