România rămâne în continuare fără guvern! Premierul desemnat Adrian Veștea nu a obținut votul de încredere al Parlamentului

Știri din Județ

Publicitate
În urma ședinței de Parlament organziate ieri, 22 iunie, Adrian Veștea, premierul desemnat de Nicușor Dan, nu a reușit să obțină votul de încredere al Parlamentului. Veștea a reușit să obțină doar 189 voturi, în contextul în care ar fi avut nevoie de 233 de voturi pentru a trece. Astfel, România rămâne în continuare fără guvern, iar criza politică persistă.

Adrian Veștea a primit susținere publică în ședința de astăzi doar din partea PSD și a Grupului Minorităților Naționale din Camera Deputaților. „Guvernul propus astăzi, din punctul meu de vedere, este cea mai bună variantă pentru momentul actual. Este un executiv echilibrat, format din profesioniști, care au demonstrat până acum că au atât soluții, cât și bună credință. România are nevoie să iasă din spirala nefastă a răzbunărilor personale și a blocajelor artificiale create de oameni care pun propriile orgolii mai presus de interesul românilor.

Multinaționalele nu vor mai fi protejate în detrimentul firmelor românești. Românii nu vor mai îngroșa rândurile șomerilor doar pentru că așa vor unii și alții. Unele categorii socio-profesionale nu vor mai fi desconsiderate și batjocorite. Vor deveni o tristă istorie comparațiile între clasele sociale. Nu vrem să mai auzim că unii români sunt grași și sunt ținuți în spate de alții mai slabi. Și nici că unii merită să moară pentru ca alții să trăiască”, a declarat deputata PSD Natalia Intotero în cadrul ședinței de astăzi.

În schimb, Veștea a avut parte de o opoziție aprinsă din partea celorlalte formațiuni politice. În urma discursului susținut de George Simion, formațiunea sa a părăsit în bloc ședința în semn de protest față de premierul desemnat. „Nu voi obliga niciun coleg să voteze într-un fel sau altul, însă eu și toți oamenii din această sală care nu sunt trădători ne ridicăm în picioare, părăsim această sală sinonimă cu trădarea și de mâine așteptăm să ne croim un alt viitor, pentru România, pentru țara noastră, pentru poporul român, AUR nu trădează și există o majoritate a românilor care nu trădează”, a susținut public George Simion.

PNL, USR și UDMR s-au poziționat de asemenea ferm împotriva lui Adrian Veștea: „Ce ne propune astăzi PSD? Să ardem casa, ni se promite cu emoție în glas că vom construi un castel – și, de fapt, vom primi o cocioabă. Astăzi, Parlamentul este practic căpușat de PSD. Parlamentari care zic, sigur, ca un fel de căprioare cu farurile în ochi, că ei niciodată nu vor trăda pentru PSD – sunt cei care au făcut posibil ca astăzi toți miniștrii PSD să aibă avizul favorabil”, a declarat Diana Buzoianu.

„Banalizarea răului totdeauna începe cu un pas mic, un pas aparent nevinovat, un pas care poate fi explicat rațional, un pas care trece peste valori, un pas care trece peste principii, peste principii fără de care nu se poate crea o societate bazată pe încredere. Trece peste principii și câmpul de bătălie politică devine extrem, extrem de tulbure. În aceste zile asistăm la cea mai complexă bătălie politică pentru putere, nu pentru oameni, nu pentru comunități, ci pentru putere”, a spus liderul UDMR Kelemen Hunor.

În acest context, Nicușor Dan se află din nou în ipostaza de a fi nevoit să organizeze consultări și negocieri cu formațiunile politice din Parlament în vederea creării unui guvern definitic. Această necesitate este amplificată de faptul că au mai rămas 70 de zile la dispoziție până la finalizarea proiectelor PNRR, fapt pe care l-a reamintit și Adrian Veștea în cadrul ședinței:

„Am răspuns cu bună credință, ca orice român, acestei provocări. Intenția mea este de a debloca țara, de a răspunde tuturor necesităților cu care ne confruntăm în fiecare zi. Știm cu toții că au rămas 70 de zile până la data la care trebuie să închidem PNRR. Avem de făcut toate demersurile necesare pentru accederea în OCDE. Trebuie să operaționalizăm programul SAFE, pentru că vedem ce se întâmplă din punct de vedere al siguranței naționale și avem de făcut foarte multe lucruri.”

Astfel, printre variantele posibile pentru soluționarea crizei politice se numără formarea unui guvern minoritar PNL-USR-UDMR, un guvern minoritar PSD, un guvern de coaliție PSD-AUR sau chiar varianta alegerilor anticipate.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri