Joi, 13 august, la ora 7:00, începe oprirea controlată a Unității 2 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Puterea reactorului va fi redusă treptat, iar în jurul prânzului unitatea ar urma să fie deconectată de la Sistemul Energetic Național. Unitatea 1 este deja oprită din 28 iulie, tot din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării.
România rămâne astfel fără ambele reactoare ale centralei care, în condiții normale, asigură aproximativ o cincime din producția națională de energie electrică. Nu este o avarie nucleară și nu există un pericol pentru populație. Dar este o problemă uriașă pentru un sistem energetic care funcționează deja la limită.
Marți seara, înainte de oprirea Unității 2, consumul național depășise 8.000 MW, producția internă era de aproximativ 5.873 MW, iar România importa peste 2.150 MW. După ieșirea din sistem a încă aproximativ 700 MW produși la Cernavodă, dependența de importuri va deveni și mai mare în orele de vârf. Iar importurile nu se fac pe vorbe liniștitoare, ci pe bani. De regulă, pe bani mulți.
Economia începe, din nou, de la mașina de spălat a românului
Ministerul Energiei cere populației, companiilor, instituțiilor publice și prosumatorilor să reducă voluntar consumul între orele 19:00 și 23:00, cel puțin până la 31 august. Românii sunt sfătuiți să pornească mașina de spălat, uscătorul, boilerul sau alte aparate mari între orele 11:00 și 17:00, atunci când producția fotovoltaică este mai ridicată.
Tehnic, recomandarea este corectă. Dacă milioane de consumatori mută o parte din consum de seara spre mijlocul zilei, presiunea asupra sistemului scade. Fiecare megawatt economisit poate reduce necesarul de import.
Politic însă, apelul sună cunoscut și profund nedrept.
De fiecare dată când statul român ajunge în criză, cetățeanul este primul chemat să facă economie. Să consume mai puțin. Să plătească mai mult. Să fie responsabil. Să înțeleagă situația. Să accepte sacrificiul.
Statul, în schimb, nu reușește niciodată să înceapă economia de la propriul aparat.
Guvernele și coalițiile care au condus România în ultimul an și jumătate au avut suficient timp să reducă numărul de funcții inutile, să desființeze structurile paralele, să taie posturile inventate pentru clientela politică și să reorganizeze ministerele, agențiile și serviciile publice deconcentrate. Am primit promisiuni despre reformă, organigrame mai suple și cheltuieli mai mici. În ianuarie 2026, reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația centrală era prezentată încă sub forma unui proiect și a unei reorganizări viitoare.
Pentru aparatul de stat există întotdeauna proceduri, analize, consultări și termene de câte 90 de zile. Pentru contribuabil, legea fiscală intră repede în vigoare.
Taxele au crescut repede. Reforma statului a rămas în PowerPoint
În 2025, Guvernul și majoritatea parlamentară au reușit să majoreze rapid TVA-ul standard de la 19% la 21%. Tot rapid au fost restrânse facilitățile fiscale și coborâte plafoanele pentru microîntreprinderi, inclusiv până la 100.000 de euro de la începutul anului 2026.
Micile firme nu au primit un an și jumătate pentru reorganizare. Nu li s-au acordat 90 de zile pentru fiecare factură mai mare. Nu au fost invitate la consultări interminabile înainte ca statul să le ia mai mulți bani.
TVA-ul a crescut. Impozitele au crescut. Costurile au crescut. Energia s-a scumpit. Dar aparatul administrativ central și local a rămas, în mare parte, acolo. Cu directori, șefi de servicii, adjuncți, consilieri, agenții și instituții deconcentrate despre care ni se spune de ani întregi că vor fi restructurate.
Acum, același stat îi explică micului întreprinzător să nu mai folosească echipamentele între 19:00 și 23:00. Îi cere să-și mute activitatea, să-și adapteze programul și să contribuie la salvarea sistemului energetic.
Dar statul când își mută sinecurile în afara orelor de vârf? Când oprește consumatorii bugetari neesențiali? Când scoate din priză instituțiile care produc hârtii, avize și cheltuieli, dar prea puține servicii publice reale?
Marilor consumatori li se recomandă. Populației i se repetă
Ministerul Energiei le-a cerut marilor consumatori, definiți ca acele companii care folosesc anual peste 50.000 MWh, să reprogrameze procesele flexibile, să utilizeze sursele proprii și să evite pornirea echipamentelor de mare putere în orele de vârf.
Nu avem însă, prezentată public și transparent, o situație completă cu numele marilor consumatori, reducerea de consum asumată de fiecare și numărul de megawați economisiți. Știm că au existat discuții și că unele companii au acceptat să reducă ori să suspende temporar anumite activități, inclusiv prin programarea concediilor. Nu știm însă dacă marii consumatori industriali care contează cu adevărat au redus suficient consumul.
În schimb, apelul către populație este repetat. Primăriile sunt chemate să stingă iluminatul arhitectural, instituțiile să reducă folosirea aerului condiționat, iar cetățenii să amâne spălatul rufelor.
Economia voluntară trebuie cerută tuturor, dar trebuie și demonstrată. Guvernul ar trebui să publice zilnic cât consumă instituțiile centrale, cât au redus ministerele și câți megawați au economisit marii consumatori. Altfel, solidaritatea rămâne o obligație morală pentru cei mici și o recomandare politicoasă pentru cei mari.
Barjele au câștigat câteva zile. Statul a pierdut ani
Seceta este reală. La intrarea Dunării în țară, debitul a coborât spre 1.400 de metri cubi pe secundă, față de o medie multianuală de aproximativ 3.900 de metri cubi pe secundă pentru luna august.
Autoritățile au făcut derocări, dragaje și au scufundat barje încărcate cu piatră pentru a redirecționa apa spre zona de alimentare a centralei. Potrivit directorului Centralei Cernavodă, Romeo Urjan, aceste intervenții au prelungit cu aproximativ șapte zile funcționarea Unității 2. Așadar, operațiunile nu au fost inutile. Au câștigat timp.
Problema este că statul român a folosit din nou soluții de urgență pentru o vulnerabilitate cunoscută. Seceta nu a fost inventată în vara aceasta. Nivelurile scăzute ale Dunării și dependența centralei de condițiile hidrologice sunt cunoscute de ani întregi. România discută de decenii despre noi capacități energetice, stocare, modernizarea infrastructurii, reactoarele 3 și 4 și adaptarea sistemelor de răcire.
Am câștigat șapte zile cu barjele, după ce am pierdut ani cu studiile, promisiunile și amânările.
Nu poți cere solidaritate fără să oferi exemplu
Guvernul ne asigură că populația nu va fi afectată după oprirea Unității 2. În același timp, face apel după apel pentru reducerea consumului și vorbește despre mobilizarea centralelor pe gaze și cărbune, creșterea importurilor și sprijin regional.
Nu este neapărat o contradicție tehnică. Reducerea voluntară a consumului este tocmai una dintre măsurile prin care pot fi evitate întreruperile. Dar există o contradicție politică uriașă.
Statul cere responsabilitate de la cetățean înainte să demonstreze responsabilitate în propria curte.
Românii pot opri mașina de spălat la ora 19:00. Primăriile pot stinge iluminatul decorativ. Micile firme își pot muta, unde este posibil, o parte din activitate. Dar Guvernul trebuie să stingă și el risipa din ministere, agenții și instituții deconcentrate. Nu pentru patru ore. Definitiv.
Altfel, apelul la solidaritate devine încă o formulă prin care costul fiecărei crize este împins în jos: spre familie, spre micul antreprenor, spre compania românească ce încearcă să supraviețuiască.
În România, austeritatea începe mereu de la priza cetățeanului și se oprește, inexplicabil, la ușa ministerului.
