Pavilionul nou al Spitalului Militar Sibiu, inaugurat după o lună de funcționare. Doar o parte a presei a fost anunțată

Știri din Județ

Publicitate
Noul Pavilion Chirurgical Politraumă al Spitalului Militar Sibiu a fost inaugurat oficial vineri, 25 septembrie, în prezența a doi miniștri și a mai multor oficiali locali, deși funcționează deja de aproximativ o lună. Investiția totală se ridică la 158,47 milioane de lei, potrivit ministrului Apărării. Organizarea evenimentului a avut însă o problemă de comunicare: doar o parte a presei a fost anunțată, târziu, în după-amiaza zilei precedente. Sibiu Independent și alte publicații nu au primit invitație.

La ceremonie au participat ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, prefectul Mircea Crețu, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, deputații Raluca Turcan, Adrian Echert și Bogdan Trif, precum și senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu.

Evenimentul a marcat inaugurarea oficială a unei investiții de care pacienții beneficiază deja. Activitatea medicală în noile spații a început înaintea ceremoniei cu demnitari.

Publicitate

Pacienții erau deja tratați în noul pavilion

Mutarea activității în noua clădire era anunțată încă din august. Spitalul Militar a suspendat temporar activitatea Compartimentului de Primire Urgențe între 18 și 20 august, pentru relocarea acestuia și demersurile necesare autorizării sanitare. Sibiu Independent a relatat atunci despre această schimbare.

Publicitate

Potrivit deputatei Raluca Turcan, în sălile noului pavilion se desfășoară deja între opt și zece operații zilnic.

Senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu a precizat că investiția fusese finalizată din punct de vedere tehnic încă din iulie, iar conducerea spitalului a decis să pună spațiile la dispoziția pacienților fără să aștepte inaugurarea oficială. Ea a vorbit despre peste 200 de operații realizate „în doar două luni” și a arătat că peste două treimi dintre pacienții tratați au fost civili.

Inaugurarea de vineri vine, așadar, după începerea efectivă a activității medicale. Serviciile noului pavilion se adresează atât militarilor, cât și populației civile.

Investiție de 158,47 milioane de lei, cu finanțare prin PNRR

Conform datelor prezentate de ministrul Radu Miruță, investiția totală este de 158,47 milioane de lei, iar echipamentele medicale depășesc 25 de milioane de lei. Suprafața amenajată însumează peste 10.000 de metri pătrați.

Cea mai mare parte a finanțării a fost asigurată prin PNRR, alături de contribuțiile Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Sănătății.

Proiectul are un istoric de mai mulți ani. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați de Guvern în august 2021, iar contractul de finanțare prin PNRR a fost încheiat în aprilie 2023. În februarie 2024 se lucra la fundația noii clădiri.

Noul pavilion reunește spații pentru urgențe, chirurgie și terapie intensivă. Potrivit informațiilor prezentate de Raluca Turcan, acesta are 90 de paturi, în saloane cu cel mult trei locuri, la care se adaugă 15 paturi ATI și șase săli de operație.

Investiția include și spații pentru transfuzii, radiologie și imagistică, sterilizare, bloc alimentar, depozite și funcțiuni tehnice.

Miruță: Condițiile decente din spitale sunt o obligație a statului

Ministrul Apărării a subliniat că modernizarea spitalelor reprezintă o responsabilitate firească a autorităților.

„Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux. Nu sunt un favor pe care statul îl face medicilor sau pacienților și nici ceva pentru care ar trebui să ne felicităm excesiv. Sunt o obligație firească a statului față de oameni”, a transmis Radu Miruță.

Ministrul a mulțumit personalului medical și echipei conduse de comandantul Doru Moga, arătând că investițiile în clădiri și aparatură trebuie însoțite de sprijin pentru oamenii care îngrijesc pacienții.

Presa, informată selectiv și în ultimul moment

Dincolo de importanța investiției, modul în care Spitalul Militar Sibiu a comunicat inaugurarea ridică întrebări.

Doar o parte a presei a fost anunțată despre eveniment, joi, 24 septembrie, târziu în cursul după-amiezii. Sibiu Independent și alte publicații nu au fost anunțate.

Anunțul de participare prevedea transmiterea datelor jurnaliștilor până vineri, la ora 08:00, pentru ceremonia programată la ora 11:00. Astfel, chiar și redacțiile care au primit informarea au avut la dispoziție un interval scurt pentru organizare și înscriere.

Nu este cunoscut criteriul după care au fost informate redacțiile. La inaugurarea unei investiții publice de asemenea amploare, realizată în principal din fonduri europene și prezentată în prezența a doi miniștri, informarea presei trebuia făcută din timp și în mod egal.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri