Cea mai mare casă de stejar, care a fost cercetată în muzeele din aer liber din centrul şi estul Europei, construită pe o suprafaţă de o sută de metri pătraţi, se află în Muzeul ASTRA din pădurea Dumbrava Sibiului şi a fost ridicată în urmă cu trei secole de un meşter, în comuna Almaş (judeţul Arad), aproape de zona cunoscutei Mori cu noroc descrise de Ioan Slavici, a declarat pentru AGERPRES directorul general al muzeului, Ciprian Ştefan.

„Casa din comuna Almaş, judeţul Arad, aproape de zona Morii cu noroc, aproape de Lică Sămădău, este cea mai mare casă documentată, din muzeele în aer liber din centrul şi estul Europei, din lemn de stejar. Este o casă impresionantă. Specialiştii, cum ar fi Ion Godea, a spus că această casă are în jur de 300 de ani. Ea a fost mutată de trei ori până la ultima sistematizare obligatorie, făcută de Imperiul Habsburgic”, povesteşte Ciprian Ştefan.

Această casă a fost construită de un meşter care a lucrat stejarul numai cu barda, pentru o familie de oameni bogaţi, agricultori şi crescători de porci.

„Proprietarii acestei case erau oameni foarte înstăriţi, nu se ocupau numai cu agricultura, ci creşteau animale, în special porci. Şi când vorbim de porci, vorbim de Mangaliţa, până la încrucişările făcute după anii ’50. Erau turme întregi de Mangaliţa care cutreierau pădurile de stejar din zona depresionar-colinară a Ţării Zarandului spre Câmpia de Vest. Pădurile erau pline de porci Mangaliţa, pentru că era foarte multă ghindă şi cu asta se hrăneau. Sămădăii nu doar ghidau turmele de porci, dar le şi comercializau, aveau un fel de monopol al comerţului cu porci din zona respectivă. Carnea era cerută de oraşele mari din apropiere, Arad, Timişoara, Oradea, dar şi de oraşele mici din proximitate”, explică Ciprian Ştefan.

Casa impresionează prin frumuseţea arhitectonică, dar şi prin felul în care sunt realizate decoraţiunile în lemn, toate făcute manual, cu barda.

„Lemnul era tăiat în perioada care trebuie. Aici avem un amestec cu gorun, el era tăiat undeva în lunile noiembrie – decembrie şi în primăvară începea prelucrarea prin decojire, dacă era gros în diametru, atunci era şi crăpat şi cioplit în patru feţe, (…) cioplit cu o bardă specială şi apoi era lucrat cu o altă bardă, pentru finisare. Lemnul era mult mai durabil. Asta explică ce înseamnă durabilitate şi sustenabilitate, despre ceea ce am început să vorbim iar la nivel european, modul în care resursa materială era cu grijă folosită şi să aibă o rezistenţă în timp. Această casă are în jur de 80-100 de metri pătraţi amprenta la sol. Camerele sunt foarte generoase, camera bună, de exemplu, avea doar o sobă de tip godin pentru încălzit, pentru că ea nu era folosită tot timpul, doar când erau musafiri mai speciali, restul sobelor sunt din pământ sau din cărămidă. În tinda deschisă este o vatră liberă de gătit”, spune Ciprian Ştefan.

La această casă se poate observa foarte bine amprenta meşterului tâmplar şi cea a meşterului dulgher. Dacă elementele decorative din tâmplăria uşilor, ferestrelor, chiar şi a gardului alcătuiesc cartea de vizită a tâmplarului, felul în care a fost ridicată construcţia de stejar reprezintă „semnătura” dulgherului.

Povestea celei mai mari case de stejar care a fost studiată de specialişti într-un muzeu în aer liber din sud-estul Europei este învăluită parţial în mister: încă nu se cunoaşte primul proprietar, cel care a comandat această construcţie şi a locuit în ea.

„Nu am finalizat încă cercetările şi s-ar putea să ajungem în arhivele de la Viena sau din Budapesta, cred că o să avem primele dovezi după ce s-a făcut sistematizarea din perioada iosefină. Este o casă care se abate de la tiparul clasic. Trebuie să găsim dovezi că aici a locuit o familie care avea un rol determinant în comunitate. Erau bogaţi şi probabil că aveau o minimă pregătire”, arată Ciprian Ştefan.

Înainte de a fi adusă în muzeul din Sibiu, casa a fost cămin pentru familia şoferului de autobuz din Almaş, poreclit de săteni „Colega”.

„Pe ultimul care a locuit îl chema ‘Colega’, aşa îi spuneau oamenii din sat. Era o poreclă, pentru că el era şofer de autobuz sau de cursă, ducea oamenii de la Almaş la Gurahonţ sau în satele din apropiere. Pe vremea lui, vremea comunistă, şoferul de autobuz era la fel de important pentru comunitate cum erau şi preotul, învăţătorul, poliţistul, poate mai important decât primarul din comună”, menţionează Ciprian Ştefan.

Casa de la numărul 283 din Almaş, judeţul Arad, este una dintre cele mai valoroase case de stejar care s-au păstrat în ultimele trei secole în muzeele în aer liber din Europa. Aceasta dovedeşte cât de rezistente pot fi casele din stejar şi cât de valoroşi sunt meşterii care ştiu să construiască asemenea construcţii, folosind tehnicile de demult şi barda, nu drujba şi nu sculele de acum.

„În programul nostru pentru Casa Artelor, vizavi de certificarea meşterilor constructori în special, noi, ca ţară, putem să ieşim în evidenţă în peisajul arhitecturii rurale din toată Europa cu arhitectura din lemn de esenţă tare, cum este stejarul. În foarte puţine zone din Europa se lucrează stejarul în atâtea feluri cum se lucrează în România, pentru că noi avem zonele depresionar-colinare care înconjoară arcul carpatic, pline de lemn de stejar, care era foarte rezistent, bun pentru construcţii, greu de lucrat. Exemplul elocvent pe care noi îl oferim când discutăm despre instrumentarul specific de tăiere, perioade, tehnică de lucru, utilitate este casa din Almaş, judeţul Arad, iar pentru structură mergem la casele săseşti pe care le-am adus în muzeu. Avem Oltenia plină de lemn de stejar din spatele nostru, dar este o altă tehnică, lemnul este mai subţire, este mai rudimentar lucrat sau este lucrat pe rotund, nu prin cioplire, ca şi cum ar fi scos din gater. Dacă vă uitaţi şi la sistemul de îmbinare, cheutorile, coadă de rândunică, parcă ar fi făcute într-un laborator”, precizează Ciprian Ştefan.

Potrivit directorului Muzeului ASTRA din Sibiu, o vizită în acest „sat al satelor româneşti” poate inspira orice turist cum să îşi facă o casă, o cabană sau pur şi simplu să valorifice ceea ce are moştenire de la bunici sau străbunici, pentru că în acest muzeu din mijlocul României casele sunt de poveste.

Reporter: Izabela Paulescu/AGERPRES