spot_img
8 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Proiect pentru restaurarea și refuncționalizarea bisericii evangelice din Alma Vii

Știri din Județ

Publicitate

 „REVEAL Alma Vii” este un proiect complex integrat de restaurare și reconversie funcțională a bisericii fortificate din satul Alma Vii, comuna Moșna, județul Sibiu.

Finanțarea în valoare de 500.000 de dolari a fost câştigată de Fundația Mihai Eminescu Trust în urma unui concurs de proiecte desfășurat anual la nivel mondial prin Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP) al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii. 

Restaurarea şi refuncționalizarea bisericii evangelice din Alma Vii, care face parte din categoria monumentelor istorice de categorie A, este crucială pentru păstrarea integrității ansamblului de fortificații.

Sunt imperios necesare intervenții imediate având în vedere că biserica nu a fost folosită sau îngrijită corespunzător de mai bine de 20 de ani. 

Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 27 de luni, între octombrie 2019 – decembrie 2021. „REVEAL Alma Vii” include editarea unei broșuri în 1.500 de exemplare pentru promovarea proiectului în limbile română și engleză și 1000 de ghiduri de restaurare. Cele mai importante etape ale proiectului sunt: 

Etapa 1 – Managementul proiectului (lunile 1-27)

Etapa 2 – Obținerea permiselor și autorizațiilor pentru desfășurarea restaurării (lunile 1-5)

Etapa 3 – Semnarea contractului cu firma constructoare (lunile 5-6)

Etapa 4 – Pregătirea șantierului și curățarea vegetației (lunile 8-10)

Etapa 5 – Lucrări de excavare pentru scoaterea la suprafață a sistemului de drenaj și a fundației (lunile 10-12)

Etapa 6 – Consolidarea fundației bisericii (lunile 12-13)

Etapa 7 – Executarea noului sistem de drenaj (lunile 13-15)

Etapa 8 – Intervenții structurale la zidurile bisericii (lunile 14-17)

Etapa 9 – Restaurarea sacristiei bisercii (lunile 14-17)

Etapa 10 – Realizarea sistemului electric al bisericii (lunile 14-17)

Etapa 11 – Realizarea sistemului electric pentru sacristia bisericii (lunile 17-18)

Etapa 12 – Intervenții la structura acoperișului bisericii (lunile 15-16, 22-25)

Etapa 13 – Lucrări de reparații la tencuiala exterioară a zidurilor bisericii și a sacristiei, noi lucrări de tencuire și zugrăvire

Etapa 14 – Pregătirea și recepția lucrărilor (26-27)

Etapa 15 – Acțiuni de implicare a comunității (lunile 1, 5, 8, 11, 15, 18, 21, 24, 27)

Etapa 16 – Promovare și vizibilitate (lunile 1-27). 

Proiectul „REVEAL Alma Vii – Redescoperiți Alma Vii” include, pe lângă restaurarea bisericii evanghelice, acţiuni ce au ca scop redarea ei comunităţii şi folosirea bisericii în scopuri culturale, educative şi turistice. Acest proiect face parte din conceptul „Satul de Sine Stătător” dezvoltat de Mihai Eminescu Trust; scopul acestuia este de a revitaliza comunităţile locale prin implicarea oamenilor şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii localnicilor prin valorizarea responsabilă a patrimoniului cultural şi natural. 

Responsabil proiect: Bunescu Liza lbunescu@mihaieminescutrust.org 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri