3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

USR-Plus a lansat candidaţii la Primăria Sibiu şi Consiliul Judeţean

Știri din Județ

Dan Barna, preşedintele naţional USR a prezentat astăzi, prin intermediul presei, principalii candidaţi ai Alianţei USR-Plus la Primăria Sibiu şi Consiliul Judeţean. Adrian Echert nominalizat pentru preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, Raul Apostoiu, pentru primar al Municipiului Sibiu şi două consiliere din listele Alianţei, Diana Mureşan, la Consiliul Local Sibiu şi Ruxandra Cibu Deaconu la Consiliul Judeţean Sibiu.

Fiecare din cei prezenţi, au citit, cu emoţii câteva teme mari pe care le vor aborda dacă vor fi aleşi. Echert a declarat că în judeţ Alianţa va avea 31 de candidaţi la postul de primar în cele 64 de localităţi, iar în 43 vor avea şi consilieri locali pe liste. Echert a motivat lipsa candidaţilor în toate localităţile judeţului: „Am găsit cu greu oameni care să dorească să facă schimbarea şi să nu fi avut apartenenţă politică”. Întrebat de jurnalişti dacă toţi canidaţii nu au mai făcut politică în alte partide, Echert a recunoscut că 98% nu au mai făcut. El a dat exemplu un tânăr de la Micăsasa care a fost în PSD şi acum candidează la primărie din partea USR-Plus. SIBIU INDEPENDENT a aflat pe surse de încredere din partid că şi la Agnita candidatul Alianţei este un politician cu state vechi, vostul primar Radu Marius Curcean, recent demisionat din PNL, care a fost şi în PD înainte.

Ruxandra Deaconu Cibu a prezentat şi rapoarte de activitate a 3 consilieri judeţeni PNL, PSD şi FDGR „fără niciun grad de asumare”. Ea a arătat că cei trei nenominalizaţi au făcut rapoartele aproape identic şi scurte, principala realizare fiind că au participat la şedinţele de Consiliu Judeţean.

Raul Apostoiu a prezentat programul în 10 puncte pentru viitorul Sibiului în viziunea USR-Plus. El a insistat pe ideea „Primarul trebuie să coboare din biroul său şi din limuzină şi să fie alături de oameni.”

Diana Mureşan a continuat şi ea discursul lui Apostoiu cu problema lipsei unei reţele suficiente de creşe şi grădiniţe în municipiul Sibiu. „La Sibiu treaba nu mai merge ceas. Lipseşte liderul li echipa” a concluzionat ea, făcând aluzie la solganul de campanie al FDGR din 2000.

La final, Echert a răspuns presei şi a declarat că 4 din cei 31 de candidaţi la primării din judeţ sunt femei şi 4 din PLUS.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș