EDITORIAL: 23 august, din lac în puţ

Până în 1989 serbam Ziua României de 23 august. Era momentul marilor parăzi pe străzile oraşelor şi mega spectacol cu mii de oameni pe stadion în Bucureşti. Am avut partea mea de participare la astfel de defilări, chit că era vacanţă, dar cumva comuniştii ne găseau şi ne aduceau la repetiţii şi apoi la marea defilare.

Publicitate

Istoric, însă, ne spuneau că 23 august era ziua întoarcerii armelor. Adică România în timpul celui de-al doilea război mondial a fost de partea naziştilor. Apoi în 23 august 1944 s-a aliat cu comuniştii. Din lac în puţ, cum a arătat istoria de după acel moment. Înainte de 1989 ni se spunea în manuale şi la TV (2 ore seara) că naziştii au fost răi şi comuniştii erau buni. După 1989 şi câteva zeci de volume citite am înţeles că istoria o scriu învingătorii şi este mereu subiectivă.

Ce îmi plăcea la 23 august erau micii. Cumva românii au reuşit să adapteze serbarea comuniştilor pe placul lor. 1 mai şi 23 august erau momentele când mergeam în Pădurea Dumbrava, după defilare, şi mâncam mititei. Unii luau şi bere, eu minor fiind, nu puteam. Era plin de lume. Astăzi, 23 august 2020, în Pădurea Dumbrava rromii ţin un festival despre tradiţiile lor, la care nu merge aproape nimeni în afară de ei. Tot azi în Muzeul Satului ungurii fac gulaş tradiţional. Şi la primărie suntem conduşi de saşi. Iar despre 23 august mai ştim doar cei care am trăit înainte de 1989 ceva ani sau care au citit istorie. Restul e tăcere.

Dincolo de lipsa totală de evenimente care să marcheze astăzi în vreun fel un moment crucial pe scara istoriei României, care se spune că a scurtat întregul război mondial…. momentul 23 august 1944 trebuie privit ca un salt din lac în puţ. Din rău în mai rău au dus politicienii de atunci România. Iar marile puteri SUA, Anglia şi Rusia au împărţit la final Europa ca pe o roată de caşcaval. Noi am picat la ruşii comunişti. Asta ne-a arătat şi atunci şi sper că pricepem şi astăzi cât de neimportanţi suntem pe harta lumii. Când citesc despre românismul pur ca inventator şi descoperitor al tuturor lucrurilor mă iau de cap şi urlu. Chiar nu putem să ne vedem lungul nasului ca naţie? Atât putem, atât am făcut. Evenimentul 23 august 1944 este doar unul dintr-un lung şir de sute de ani de decizii proaste şi de exemple de neimportanţă. Trebuie să ne vedem locul în Europa şi în istorie şi să pornim de acolo.

Aşa că de 23 august 2020 am fost cu soţia să mâncăm mici. De nostalgie sau de foame… Nu am făcut marşuri ca pe vremuri cu steaguri şi pancarte cu chipul lui Ceauşescu. Nu am urmărit la TV mega-spectacolul pentru conducătorul iubit. Dar am întrebat un băiat pe stradă ce zi este astăzi: Duminică!, a venit răspunsul. Da, este o banală zi de duminică pentru mulţi. Doar că unii mai ştim că este ziua care ne-a îngropat ca naţie, timp de 45 de ani, în mormântul numit comunism. Ce mai contează, ia cu mici, neamule!

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *