7.9 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

OPINIE: A fi sau a nu fi… demisia!

Știri din Județ

Unul dintre subiectele ultimelor zile este demisia cerută managerului Spitalului Judeţean Sibiu, Liliana Coldea. Alături de directorul medical, Florin Grosu. Dacă pe subiectul Grosu m-am exprimat în mai multe materiale de presă, în cazul Lilianei Coldea situaţia este mult mai complicată.

Ne aducem aminte că în aprilie Cornel Benchea a plecat de la conducerea spitalului, în plină pandemie, cu motivul că i se termina contractul. Aşa este, dar se ştie că legal se putea prelungi fiind şi stare de urgenţă. Omul nu a mai vrut bătaie de cap şi a plecat la alt loc călduţ. La concursul organizat a venit doar Liliana Coldea. Putea să nu vină, pentru că era deja director la Spitalul CFR Sibiu. Alţii nu au venit la concurs, de frica pandemiei şi a problemelor cu care se confruntă Spitalul. Ajunsă manager, imediat au sărit la gâtul ei politicienii, semn că numirea nu a fost politică. De altfel şi recenta cerere de demisie din partea vicepremierului arată clar faptul că numirea managerului Coldea nu a fost politică. Un concurs cu un singur candidat, care a dorit să îşi asume conducerea unui spital judeţean în pandemie.

Apoi a început nebunia. Credeţi că vicepremierul a cerut acum demisia pentru că a mers ea personal prin spital şi a verificat? Nu are timp de aşa ceva, dar are sfătuitori. Şi mulţi membrii de partid care duc vorba mai departe. Mulţi dintre ei ei medici şi asistente în spital. Cu ce i-a supărat Liliana Coldea?

Am vorbit cu zeci de cadre medicale de la spital. Unii o laudă, alţii o critică pe Coldea. Să luăm pe rând argumentele lor.

Unele cadre medicale sunt supărate că dacă îi prinde fumând în locurile nepermise Coldea îi bagă în comisia de disciplină. Alţii că au fost amendaţi de organele abilitate că au făcut pensionări cu tort şi alte cele în spital. Se pare tot de Coldea reclamaţi. Unii medici au început să facă scandal când li s-a atras atenţia să respecte programul de lucru şi să nu mai fugă cu 2-3 ore mai devreme la clinicile „private” unde au contracte. Chestiunea asta cu medicii care lucrează la Spital şi la alte 3 clinici private şi la Universitate nu o pot înţelege. Măcar din prisma ITM-ului, dacă nu a moralei. Oamenii respectivi ar trebui să lucreze 20 de ore din 24 zilnic ca să acopere toate pontajele…. Revenind la supărări. Unii se plâng că nu s-au dat tichetele de vacanţă cadrelor medicale şi s-au amânat de Consiliul Director pentru trimestrul IV, banii fiind folosiţi pentru alte urgenţe ale spitalului.

Toate aceste plângeri sunt, în opinia mea, nejustificate. Dacă încalci legea, trebuie să fii pedepsit, indiferent că eşti doctor sau asistentă. Sau unii sunt un fel de Dumnezei prin spital, după cum am auzit.

Dar există şi plângeri justificate. De exemplu, scandalul cu angiograful, tranşat doar prin intervenţia preşedintei Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean. Sau demisia şefului UPU, care cerea deschiderea unor secţii din spital pentru bolnavii COVID, lucru care s-a întâmplat tardiv, înainte de sosirea lui Arafat în inspecţie. Iar spitalizarea mamei managerului timp de mai multe luni, ridică just semne de întrebare despre posibilul subiectivism în actul medical.

Fiind în plină pandemie, cu judeţul Sibiu în top naţional la infectări în ultimele luni, Spitalul Judeţean a fost folosit la maxima capacitate. S-au montat containere cu sprijinul donatorilor din oraş, s-au pus corturi pentru triaj şi s-a adăugat aparatură cu sprijinul donatorilor şi a Guvernului. Managerul Coldea, intrat în funcţie în mijlocul lunii mai. a făcut cât s-a putut.

Poate ar trebui să ne uităm de ce ani de zile instalaţiile de oxigen care trebuiau să fie funcţionale la toate paturile din spital, nu sunt… Sau lipsa investiţiilor medicale din 1990 încoace. Au fost ceva investiţii, dar mai mult la reparaţii clădiri şi mai puţin la aparatură. Dacă te uiţi pe pagina de internet a spitalului vezi vreo 40 de paturi la ATI, dar în fapt sunt 12. De ce? Pentru că pe hârtie s-a raportat mereu că stăm bine. Director după director de spital au raportat că este bine. Chiar şi laboratorul de angiografie, deşi o ruină cu cabluri aruncate aiurea, era raportat că există şi este ok.

Directorul DSP Sibiu, care era şi în Consiliul de Administraţie, dar avea şi rol de controlor nu a făcut nimic. Ţineţi minte când un deputat a intrat în Spital şi a filmat dezastrul dintr-o secţie? Imediat fostul director şi politicienii au făcut front comun că nu este aşa… dar aşa era! Degeaba tencuieşti şi schimbi geamuri, trebuie investit în aparatură medicală şi cadre medicale! Să nu uităm că ani la rând medicii şi asistentele din România au fugit la muncă în străinătate pentru că la noi erau plătiţi cu nasturi…. Abia de doi ani, salariile în sistemul medical au devenit atractive, dar poate prea târziu.

În concluzie, managerului Spitalului Judeţean Sibiu, dr. Liliana Coldea i s-a cerut demisia. Alţi doi directori sunt pregătiţi din sursele noastre. Un tânăr manager, Fotache şi un director medical Secelean. Ambii liberali. Sincer dacă este să pun în balanţă experienţa managerială în sănătate a lui Coldea şi a lui Fotache se răstoarnă balanţa. Dar în ziua de astăzi nu experienţa contează, ci politicul. Chiar şi în pandemie. Poate ar fi mai bine să se analizeze cum poate fi ajutat spitalul în aceste momente. Că de ţapi ispăşitori suntem sătui. Prefer un manager de spital înjurat de toţi, dar care să se implice şi să asculte pacienţii, decât un filfizon care să servească umil Dumnezeii din spital. Că de aceştia nu mai scăpăm, se pare.

PS: Liliana Coldea a luat în subordinea ei achiziţiile când a ajuns manager. Pentru un control atent al eventualelor derapaje. Chiar nimeni nu a observat că la instituţiile de stat şefii de pe achiziţii şi economic sunt mai bogaţi decât marii patroni privaţi sibieni? Oare cum justifică aceştia casele, maşinile, excursiile în străinătate, croazierele, cumpărăturile în magazine de lux sau copiii trimişi la studii în străinătate. Eu unul nu îmi permit toate acestea, din privat. Voi?

Publicitate

1 COMENTARIU

  1. Coldea trebuie sa isi dea demisia. Este o persoana incompetenta, razbunatoare, incapabila. Are razboaie proprii, isi asuma merite desi nu a facut absolut nimic. Firmele de medicamente stau la coada sa o trimita si sa ii plateasca ,,simpozioane” prin destinatii exotice. Spitalul judetean este in acest moment blocat datorita dezinteresului si incompetentei dansei care nu vrea efectiv sa faca ceva benefic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri