Înainte de 1989 accesul la o funcţie de conducere era bazat pe apartenenţa la Partidul Comunist Român. Dacă aveai carnet de partid, puteai emite pretenţii la un post de conducere. Dar trebuia să ai şi competenţe în domeniu. Cel puţin la întreprinderi. La conducerea administrativă aveai acces pe sistemul de recomandări (pile şi relaţii). După 1990 acest sistem a rămas în picioare la instituţiile de stat din România. Doar cerinţa privind competenţa treptat a fost înlăturată.
Am crezut că în anul 2020, la 30 de ani de la Revoluţie, am evoluat ca sistem politico-administrativ şi vom găsi în funcţii publice oameni cu reale competenţe în domeniile lor. Din păcate nu este aşa. Promovarea pe criterii de partid şi relaţii este omniprezentă. Iar cei care mai cred în concursurile organizate pe bune la stat pentru funcţii de management sunt naivi. Trist este că nu se pun doar directori de instituţii politic, ci şi directori adjuncţi, şefi servicii. Poate unii au competenţe în domeniu, dar când ştii că este membru de partid şi numirea a venit pe această filieră… te întrebi dacă a luat pe bune postul.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus astăzi că nu tolerează astfel de numiri. Nu a spus-o cu subiect şi predicat, adică a evitat termenul de numiri politice, dar s-a referit la cei numiţi fără competenţe. Şi a dat exemplul de la Mureş de la Apele Române. Dar, aşa cum am scris noi, şi la Sibiu regăsim aceleaşi gen de numiri. Mă întreb câtă experienţă are un director de 27 de ani într-o anumită instituţie în care până la numire nu a călcat niciodată? Poate erau acolo angajaţi cu 20 de ani vechime în domeniu care meritau postul. Problema este că de la o guvernare la alta lucrurile se schimbă, dar pe aceleaşi criterii. Nu regăsim niciodată tehnocraţi.
O excepţie a fost ani buni Primăria Sibiu. Şi Iohannis şi Astrid Fodor nu au promovat membrii FDGR ca directori în serviciile şi firmele subordonate Primăriei şi Consiliului Local. S-a mers pe competenţă sau cel puţin aşa îmi place să cred. Şi aici s-a greşit uneori, ţinând un om ani la rând director, deşi era evident că instituţia condusă de el nu dă randament şi reclamaţiile curg valuri. Dar în ultima vreme şi aici s-a cedat trocului politic cu alte partide. La nivel micro, încă.
Oare nu există sibieni competenţi, ne-membri de partid? Ba da, îi găsim plini de succes în străinătate sau la noi în oraş şi ţară în mediul privat. Oameni care au dovedit calităţi de management eficient. Dar ei nu au ce căuta în instituţiile publice pline ochi de soţi, soţii, copii, soacre, veri şi unchi ai clanurilor politice. Dacă aruncăm o privire peste declaraţiile de avere publice ale tuturor funcţionarilor din judeţul Sibiu descoperim că în proporţie de 80% soţul sau soţia acestora lucrează tot în sistemul public. Dar dacă aceste declaraţii i-ar obliga să declare şi averile şi unde lucrează TOATE rudele de gradul I, adică şi copiii, părinţii am fi şocaţi.
Şi mai există o problemă. Bugetarii pot avea firme în contract cu statul român. Este un paradox. Funcţionarul public nu poate, dar restul bugetarilor, da. Este legal, dar nu este moral.
Dar ce mă sperie cel mai tare, la 30 de ani de la Revoluţie, este că mulţi şefi mici şi mari din instituţii lucrează într-o reţea spre binele lor. Servesc şi partidul, dar adesea se mută de la unul la altul, spre binele propriului interes. Mai grav este că acţiunile lor concertate uneori contra unor rivali, folosesc resursele statului unde lucrează la nivel informaţional, dar şi a structurilor de control pentru a-şi distruge duşmanii. Este asta o formă de grupare organizată de tip mafiot? Cine ar putea decide? Justiţia. Din păcate această caracatiţă instituţională a intrat de mult şi acolo. Ce încredere să mai ai într-un prim-procuror care primeşte teren de locuinţă pentru tineret deşi e aproape la pensie? Sau într-un judecător care acceptă ca o firmă cu multiple procese pe rol să îi construiască o casă mare pe bani puţini. Ştiu, hoţul neprins este negustor cinstit, dar cine să îi prindă pe ei? Sau pe ceilalţi şefi de instituţii care folosesc resursele statului în interese private?
Am sperat că după 30 de ani de la Revoluţie să avem o Românie normală, ca afară. Aşa cum ne place să privim, spre Occident. Din păcate am rămas o naţie cu spirit balcanic, iar ciubucul, trocul şi ploconul te duc pe funcţii înalte. Mai puţin competenţa. Sincer vă spun, nu pot să iau în serios lipitori de afişe şi distribuitori de pliante care acum conduc insituţii. Mă consider superior lor. Şi aşa ar trebui să gândească toţi sibienii şi românii în general: nu cu plecăciune şi frică de şefii de instituţii publice, din contră cu superioritate sau măcar de la egal. Până la urmă salariile lor sunt plătite de noi toţi. Ori eu nu vreau să plătesc incompetenţi puşi pe funcţii, doar pentru că au carnet de partid, indiferent ce partid ar fi. Eu mai sper că preşedintele Iohannis va face odată şi odată curăţenie, deşi mi-e teamă că acest sistem al funcţiilor de la stat îi vor veni şi lui de hac.
