spot_img
9.6 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

EDITORIAL: Mereu vor fi nemulţumiţi

Știri din Județ

Publicitate

Pentru cei mai noi veniţi în Sibiu sau cu memoria scurtă trebuie, ocazional, să le reamintim cum arăta Sibiul în 1998 sau 1992, că tot aia era. Un oraş istoric prins în frenezia comunistă şi lăsat de izbelişte de primarii de după 1989. Toţi politicienii de atunci din Sibiu erau mai prinşi cu chefurile şi şpăgile, decât cu a se face orice în oraş. Şi acum îmi amintesc deschiderea METRO în 2000. Adică la 10 de ani de democraţie, Sibiul a atras primul supermarket. Acum sunt probabil vreo 20, dar cine le mai numără. Loc este de şi mai multe. Investitorii în fabrici erau spre ZERO, puţinii care s-au încumetat să vină fiind deja antrenaţi în arta şpăgii. Iar la capitolul investiţii urbane eram tot la pământ: parcuri în ruină, străzi rămase neasfaltate de pe vremea comuniştilor, reţea de apă de pe vremea interbelică etc. Aţi uitat?

Apoi sibienii au mers pe mâna lui Iohannis. Primii patru ani, cu toată opoziţia Consiliului Local de atunci, Iohannis a urnit investiţiile publice şi private. Apoi din 2004, odată ce a avut majoritatea în Consiliul Local pentru FDGR, lucrurile au mers şi mai rapid. A urmat Astrid Fodor la conducerea Primăriei Sibiu. Lucrurile au continuat pe acelaşi trend. Normal că ritmul „vizibil” nu a mai fost acelaşi, pentru că deja erau demarate multe proiecte. Ultimii doi ani au adus noi proiecte, recent demarate. Am să mă opresc pe unul, foarte mic, dar bun de folosit ca exemplu: Parcul din Piaţa Cluj.

În campania electorală, acest parc era pe ultima fază de modernizare. Astăzi a fost declarat terminat oficial. Un parc cu loc de joacă modern. Pandemia însă încurcă puştanii, care vor să îl ia în primire, cu regulile ei. Dar va fi folosit. Însă, au apărut comentatorii, încă din campanie. Primii au fost cei din zonă, care au văzut în modernizare prea mult asfalt şi prea multă viitoare gălăgie de la copii. Cumva în ultimul an, Sibiul s-a umplut de iubitori de natură. Nu e rău în asta. Acum 10 ani când luptam de unul singur pentru salvarea Pădurii Dumbrava de un colos imobiliar, nu erau aşa mulţi lideri de opinie şi politicieni eco. Au văzut ei că este un trend acum şi au devenit toţi iubitori de natură. Dar argumentul cu prea mult asfalt în parc a căzut, pentru că aşa cum puteţi vedea la faţa locului este vorba de multe activităţi interactive pentru copii. Sunt jocuri pe asfalt. Şi copacii au rămas tot acolo. Unii ar fi vrut în loc de asfalt, pe jos, să fie scoarţă de copac. Să îi văd eu cum desenau pe scoarţă toate jocurile acelea. Plus că poţi fi iubitor de natură, dar nu extrem. Până la urmă trăim în oraş, nu pe vârf de munte. Este important să avem copaci mulţi, dar nu doar iarbă peste tot. Sau poate iubitorii aceştia „de ocazie” ai naturii vor dori ca toate drumurile să fie de pământ în Sibiu?

Al doilea argument al criticilor din campania electorală este că s-a folosit cam 1 milion de lei pentru amenajarea parcului. Dacă stăm să căutăm pe internet cât costă toate instalaţiile amplasate acolo, plus lucrările, suma nu mai pare mare. Din contră.

Dar vin şi eu cu al treilea argument, de care aceşti comentatori, adesea cu interes politic, nu au amintit. Acest parc este ideea unui sibian. Un sibian dintre cei care au ales să se implice în proiectele anuale ale Primăriei Sibiu de bugetare participativă. Acelea prin care Primăria lasă cetăţenii să propună proiecte şi tot cetăţenii să aleagă care dintre ele să fie finanţate. Parcul din Piaţa Cluj este un astfel de proiect!

Concluzia din titlu este valabilă şi în acest proiect şi în restul toate: Mereu vor fi nemulţumiţi. Nicio primărie din lume şi niciun primar nu va putea împăca pe toată lumea. Ce pot face este să fie transparenţi şi să ia decizii cu implicare cetăţenească, iar proiectele să fie agreate de majoritatea cetăţenilor. Alegerile din 4 în 4 ani girează primarul ales. Cetăţenii îi dau încrederea că ceea ce face sau propune că va face, este ceea ce ei îşi doresc. Majoritatea.

Publicitate

1 COMENTARIU

  1. Iar vorbesti despre politicieni, iar arunci vina, iar inclini balanta dupa cum vrei. Iar si iar prin articolele tale imi dau seama ca esti doar un profitor. Pana la urma cu care esti? Cu PNL sau cu FDGR? Stiu doar impotriva cui esti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului