Copiii din România au dreptul la educaţie. Cel puţin aşa scrie în Constituţie (sub denumirea „Dreptul la învăţătură”), dar şi în Carta Europeană a Drepturilor Omului la care ţara noastră a aderat. Spun asta în contextul în care, Ministrul Educaţiei a anunţat că peste 65.000 de copiii din România vor avea medii neîncheiate la finalul semestrului I. Şi aici e problema.
Grija ministrului şi a sistemului educaţional de stat este că 65.000 de copii nu vor avea mediile încheiate pentru că nu au putut participa la orele online. Problema, mai gravă, este cu totul alta: aceşti copii nu au mai fost educaţi de două semestre! Astfel, un drept prevăzut în Constituţie le-a fost încălcat. Iar cifra anunţată de ministru este falsă. Evaluări independente făcute de ONG-uri de profil, arată că cifra e dublă în România. Să nu uităm că multe tablete nu au ajuns la copii nici acum, iar mulţi le-au primit foarte târziu.
Problema învăţământului online pentru copiii care au avut acces la el datorită părinţilor este că nu asigură calitatea actului educaţional. Unii profesori se fofilează şi scurtează programul de predare, alţii aleg des varianta offline pentru a da teme şi a bifa ora, iar alţii dictează online. Ce este drept şi în învăţământul fizic în şcoală aveam astfel de indivizi pe post de profesori. De ce s-ar schimba în online?
Avem deja două semestre pierdute educaţional. Şi situaţia nu se arată prea roz în viitorul apropiat. Argumentul că pandemia a închis şcolile este valid doar prin prisma cui a luat decizia închiderii şcolilor: adică autorităţile centrale. Mereu am susţinut ideea că un popor educat va vota altfel. Şi poate de aceea de 30 de ani, educaţia a fost un fel de Cenuşăreasă a sistemului.
Dar educaţia online a scos altceva la iveală. Părinţii au acum acces să vadă şi audă cum predau profesorii. Şi pentru cei care ştiu ce înseamnă predarea modernă, situaţia de la clase nu este deloc îmbucurătoare. În 2021 să dictezi lecţii este penibil. În 2021 să nu ai programe speciale de predare pentru elevii mai lenţi sau cu deficienţe este trist. În 2021 să editezi manuale şi să creezi programe şcolare cu un mega -volum de informaţii, multe fără nicio aplicare în lumea reală, este drama învăţământului românesc.
Mereu am susţinut că există un corp de profesori elitişti în ţară care concep manuale şi structură materii pentru a satisface nevoia de meditaţii private a profesorilor şi de a da de lucru unor cadre didactice. Sunt încă materii sau conţinut de materie şcolară fără legătură cu pregătirea pentru viaţă a elevului. Cel puţin la clasele I-VIII. Aici trebuie să fie copii învăţaţi cum să se descurce în viaţă, în societate, în relaţie cu statul, cu firmele etc. Dar şcoala încă îi învaţă teorie. Ţin minte orele de lucru manual când băieţeii învăţam să bătem cuie la atelier şi fetele să facă mâncare. Este drept că atunci aveam un stereotip de gen. Dar astăzi lucrul manual a devenit o materie teoretică. Şi exemplele se pot extinde la toate materiile.
Dacă ar fi după mine, România educată ar începe cu o revoluţie a sistemului şcolar. Este vremea să ieşim din gândirea de secol XIX în ce priveşte metodele de predare. Ştiu că este comod să dictezi lecţia sau să dai 5 pagini de exerciţii după 5 minute de explicat cum se rezolvă, dar predarea secolului XXI se face deja în multe ţări, de ani buni, altfel.
În ultimele două semestre, România a înregistrat peste 65.000 de mii de elevi fără acces la educaţie (oficial) şi alte sute de mii cu o educaţie sumară spre precară online. Recuperarea acestora NU se poate face cu acelaşi sistem educaţional din secolul XIX. Este momentul unei reforme educaţionale profunde şi reale la nivelul programei şcolare, a manualelor, dotărilor şi mai ales a predării. Iar pentru predare este datoria profesorului să se implice şi să fie în pas cu timpul. Altfel vom mai da multe generaţii de analfabeţi funcţionali şi câţiva olimpici internaţionali, care nu vor ştii să bată un cui.
