Zilele acestea am avut parte de o sumedenie de articole în media naţională şi locală, alături de sute de comentarii despre braţul plin de muşchi al preşedintelui Iohannis, burta lui Băsescu, braţele proaspăt vaccinate ale lui Barna ori Turcan. În acelaşi timp, ştirile cu dispariţii de minore de la domiciliu s-au ales cu comentarii despre buzele ţuguiate sau filtrele aplicate pe fotografiile respective. Plus expresii de genul „copiii din familii bune nu fug de acasă”.
V-am prezentat un context. O societate românească orientată tot mai mult exclusiv pe formă. Femeile, dar şi bărbaţii, sunt obiectificaţi pentru cum arată. Politicianul a devenit o vedetă cu forme şi pentru român se pare că asta contează, nu discursul şi logica exprimată. Sau faptele.
Mai grav este că se înmulţesc dispariţiile de minori de acasă. Mulţi fugiţi la potenţiali iubiţi sau în căutare de aventură. Unii sunt daţi dispăruţi de familie, alţii nu. Poliţia anunţă presa imediat, într-un sistem AMBER adaptat, fără legi, României. Comentariile la ştirile cu copii dispăruţi de acasă sunt dezgustătoare. Idei precum „copiii educaţi nu fug de acasă” sau „mie nu mi se întâmplă” sunt pure argumente idiocratice. În realitate, când un copil dispare, nu ştim dacă s-a pierdut, a fugit de acasă sau a fost răpit. Autorităţile trebuie să îl caute. Dar internauţii români se aruncă în comentarii despre fotografia copilului fără să înţeleagă situaţia. Copiii de astăzi nu sunt cei de ieri. Nu merg cu haine gri la şcoală cu cheia de gât şi nu mai iau bătaie ca pe vremuri (unii). Nu sunt obedienţi şi manifestă personalitate de la vârste fragede. Şi aşa este bine. Se pregătesc pentru societatea viitorului cu tehnologie. Iar părinţii care cred că interdicţiile de a folosi tehnologia ajută, vor afla că orice interdicţie aplicată copilului fără explicaţii şi consens face mai rău în viitor.
Zilele acestea am văzut politicieni şi copii transformaţi în obiecte de internauţi. Fie apreciaţi sau criticaţi, remarcile au fost mai ales despre forma corpului. Din păcate acest lucru îl vedem peste tot în România. Nu mai dăm atenţie la ce gândeşte şi spune un om, ci DOAR la cum arată. Şi atunci de ce ne mai mirăm că adesea ne trezim conduşi de oameni la care creierul este o mulţime vidă, dar formele sunt frumoase? Oare iau decizii cu formele sau cu mintea?
