Întâlnire între Asociația Municipiilor din România și reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

Marți, 9 februarie, a avut loc la București o întâlnire a membrilor Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România (AMR) cu Ministrul investițiilor și proiectelor europene, domnul Cristian Ghinea, viceprim-ministrul Dan Barna și secretarii de stat Elena Tudose și Marius Vasiliu.



Primarul Astrid Fodor a participat la discuții în calitate de membru al Comitetului Director al AMR. Tema abordată a fost Planul Național de Redresare și Reziliență (PNNR), dar alte programe operaționale de finanțare în perioada 2021-2027.

Publicitate



Au fost mai bine de trei ore de discuții aplicate și deschise pe tema Planului de Redresare și Reziliență, finanțat din fonduri europene. Domnul Ministru Ghinea a prezentat viziunea sa asupra implementării PNNR, conform strategiei Comisiei Europene. Împreună cu colegii primari prezenți am adresat reprezentanților Guvernului o serie de întrebări referitoare la implementarea practică a acestui Plan și alcătuirea portofoliului de proiecte care vor putea obține finanțare. O parte din răspunsuri le-am primit în cadrul întâlnirii, iar altele au rămas în analiza decidenților. Sunt sigură că se vor clarifica într-un timp scurt pentru că suntem sub presiunea timpului, având în vedere că până la finalul anului 2022 contractele de execuție trebuie semnate. Cu ocazia acestei întâlniri am constatat că proiectele pe care le pregătește Primăria Sibiu pentru finanțarea prin PNNR sunt conforme cu liniile generale ale Planului. Dintre proiectele aflate în pregătire menționez doar câteva: continuarea amenajării malurilor Cibinului pe încă două tronsoane, crearea unui coridor de mobilitate pe bulevardul Mihai Viteazu și str. Rahovei, achiziția de autobuze electrice, reconfigurarea și revitalizarea zonei Gării care va include construcția unei parcări subterane, a unei zone verzi deasupra acesteia și crearea unui traseu pietonal spre centru, permițând astfel transformarea unor zone din centrul istoric în zone pietonale, precum și continuarea eficientizării energetice a clădirilor școlilor și a blocurilor de locuințe.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Publicitate

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *