3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

SCANDAL: Un cadru medical anonim face afirmaţii grave la adresa Spitalului Judeţean Sibiu. Reacţia autorităţilor

Știri din Județ

Un articol publicat aseară de ziarul local Turnul Sfatului prezintă afirmaţiile unui cadru medical anonim, posibil asistentă medicală, despre modul de tratament aplicat în timpul pandemiei în secţia ATI COVID din cadrul Spitalului Judeţean Sibiu.

Afirmaţiile deosebit de grave, care aduc acuze inclusiv de săvârşirea de omoruri de către cadrele medicale, au pus pe jar autorităţile locale şi justiţia. Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu a cerut managerului Spitalului o anchetă şi un punct oficial public de vedere. Ea a declarat într-o conferinţă de presă că articolul are la bază doar surse anonime, cea ce nu e deontologic şi induce populaţiei în plină pandemie o stare de neîncredere în sistemul medical sibian: „Oamenii să aibă încredere în sistemul de sănătate” a dorit să sublinieze Daniela Cîmpean. Ea a promis că va lua măsuri, doar dacă anchete oficiale confirmă cele spuse în presă. Cîmpean a anunţat că a discutat cu directorul Spitalului de Psihiatrie şi se pune la dispoziţia cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean Sibiu un program de consiliere psihologică.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor şi a început cercetările.

Florin Neag, managerul Spitalului Judeţean Sibiu neagă acuzaţiile anonime aduse în presă şi subliniază că toţi pacienţii sunt trataţi conform protocoalelor clare stabilite. „Pandemia de COVID-19 a fost, la momentul debutului său, o ecuație cu multe necunoscute. Personalul medical și autoritățile s-au confruntat cu un virus nou și agresiv care, a modificat, fără îndoială, în mod hotărâtor, activitatea întregului spital, implicit a secției ATI. Personalul din cadrul secției ATI duce permanent o luptă contra-cronometru în cursa de salvare a cât mai multe vieți omenești. Din păcate, acest lucru nu a fost mereu posibil. Mulți pacienți, cu forme foarte grave, ajunși în ATI, nu au putut fi salvați, deși medicii au făcut tot ceea ce este omenește posibil” a declarat Neag.

Şeful secţiei ATI a Spitalului Judeţean Sibiu, dr. Mihai Sava, acuzat direct că nici nu a intrat în zona ATI COVID vreodată, dezminte la rândul său acuzaţiile şi demontează punct cu punct fiecare afirmaţie. „Acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți s-au datorat deficiențelor terapeutice, trebuie dovedite prin probe și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale de specialitate și nu prin prisma unor sesizări anonime” a declarat Sava.

Redăm mai jos integral punctul de vedere al conducerii Spitalului Judeţean Sibiu, semnat Florin Neag, manager:

„În urma publicării în publicația online „Turnul Sfatului” a articolului “Dezvăluiri șocante din secția ATI COVID a Spitalului Județean”, SCJU Sibiu face următoarele precizări, din dorința de a transmite către opinia publică informații corecte și complete.

Încă de la începutul pandemiei, Secția Clinică ATI s-a aflat în „linia I” a luptei împotriva Covid-19. Acum, la un an, observăm cu regret că drumul de la „eroism” la “incompetență” se parcurge, din păcate cu viteza redactării unui titlu de impact în presă. Respectăm și vom respecta mereu libertatea presei, dreptul la informare al cetățenilor și am furnizat mereu, în termenele legale, toate informațiile care fac obiectul interesului public. În același timp, credem însă într-o informare corectă, profesională si echidistantă. Tocmai de aceea vă transmitem următoarele precizări:

  • activitatea zonei roșii ATI este organizată după proceduri stricte cu privire la alocarea de personal și conduita terapeutică, care este stabilită de către medici;
  • acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți au fost cauzate de deficiențe terapeutice trebuie dovedite prin probe și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale de specialitate și nu prin prisma unor sesizări anonime;
  • conducerea SCJU Sibiu s-a autosesizat și va demara o anchetă cu privire la activitatea secției ATI-Covid, pentru a identifica și remedia eventualele probleme;
  • de la începutul pandemiei, până în prezent (08.03.2021) în cadrul secției ATI Covid au fost internați 570 de pacienți dintre care 152 au fost transferați înapoi pe secția de proveniență cu o evoluție favorabilă a stării de sănătate (secția ATI nu face o externări), 397 au decedat iar 21 sunt internați în prezent. Subliniem că în secția ATI ajung pacienții în stare foarte gravă, care necesită suport respirator;
  • procedurile și protocoalele privind gestionarea pandemiei sunt într-o continuă dinamică și sunt adaptate permanent pentru a corespunde cât mai bine specificului dintr-un moment sau altul și a asigura cele mai bune condiții de internare și tratament pentru pacienți.

Pandemia de COVID-19 a fost, la momentul debutului său, o ecuație cu multe necunoscute. Personalul medical și autoritățile s-au confruntat cu un virus nou și agresiv care, a modificat, fără îndoială, în mod hotărâtor, activitatea întregului spital, implicit a secției ATI. Personalul din cadrul secției ATI duce permanent o luptă contra-cronometru în cursa de salvare a cât mai multe vieți omenești. Din păcate, acest lucru nu a fost mereu posibil. Mulți pacienți, cu forme foarte grave, ajunși în ATI, nu au putut fi salvați, deși medicii au făcut tot ceea ce este omenește posibil.

Îi asigurăm pe cetățenii județului că personalul medical din toate secțiile implicate în gestionarea pandemiei precum și personalul întregului spital își respectă meseria și este dedicat tratării cu profesionalism a tuturor pacienților. Subliniem că generalizarea acuzațiilor formulate aduce atingere prestigiului personal si profesional al celor implicați în activitatea zilnică din cadrul secție ATI –Covid unde se duce o luptă permanentă pentru viață. Ne dorim ca, în urma cercetărilor care vor fi realizate la nivelul spitalului și organelor abilitate, opinia publică să cunoască adevărul.”

Redăm punctul de vedere integral al medicului Mihai Sava, şef secţie ATI din cadrul Spitalului Judeţean Sibiu:

„1. Contenția mecanică (legarea de pat) a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienții agitați până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creșterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacții adverse amenințătoare de viață. Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilației mecanice. Pentru această practică există un protocol intern al SCJU Sibiu. Fotografiile publicate în presă evidențiază flictene la nivelul mâinii unui pacient, flictene care pot apărea în multiple situații chiar dacă acesta nu a fost contenționat mecanic. Contenția se realizează cu centuri de contemție, care sunt echipamente medicale speciale pentru această procedură.

2. Secției ATI Covid îi sunt alocați un medic specialist sau primar ATI, un medic rezident an mare (an IV-V) și doi medici rezidenți an mic (an I-III) pe perioada turei de dimineață. Pe perioada gărzii pacienții sunt supravegheați de către medicul de gardă specialist sau primar, un medic rezident an mare și doi medici rezidenți an mic.

3. Medicii alocați zonei roșii intră în aceasta de două ori în decursul turei de dimineață (de 7 ore) cu o pauză de odihnă între cele două intervenții. În timpul acestor intervenții sunt consultați pacienții, se stabilește conduita terapeutică și se realizează tehnicile medicale care trebuiesc realizate de către un medic. Pe perioada gărzii medicii intră în zona roșie la fiecare internare care se face și de câte ori este nevoie dacă starea pacienților o necesită.

4. Permanent în zona roșie se găsesc asistente și infirmiere acestea putând solicita un medic în orice moment. Comunicarea între zona roșie și zona verde se face prin intermediul telefonului mobil al secției cu care se pot transmite și fotografii ale constantelor măsurate de monitoare, aparate de ventilație mecanică, rezultate de laborator și investigații imagistice.

5. Acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți s-au datorat deficiențelor terapeutice, trebuie dovedite prin probe și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale de specialitate și nu prin prisma unor sesizări anonime.

6. Sedarea în terapie intensivă se face doar la pacienții agitați pentru ca aceștia să nu-și inducă leziuni proprii. De asemenea sedarea are rol anxiolitic la această grupă de pacienți supuși unui stres psihic foarte mare. Sedarea se face cu doze cât mai mici, titrate, specifice fiecărui pacient, de medicație sedativă astfel ca acestea să nu inducă reacții adverse severe. La pacienții cu intubație orotraheală (IOT) sunt necesare nivele de sedare mult mai profunde pentru ca aceștia să poată tolera tehnicile de ventilație mecanică.

7. Toți pacienții din zona roșie, care nu sunt intubați și ventilați mecanic dețin telefon mobil propriu cu care pot comunica cu aparținătorii, cu toate că aceste telefoane, prin câmpul electromagnetic, pot interacționa cu aparatura medicală și sunt interzise. S-a decis această măsură din empatie pentru pacienți și familia acestora. Pacienții intubați și ventilați mecanic sunt în imposibilitatea de a vorbi, posesia unui telefon mobil fiind inutilă. Pentru toți aparținătorii pacienților sunt oferite informații pe linia de telefonie fixă între orele 13-14 și 19-20 fie de către medicii alocați zonei roșii Covid, fie de către medicii de gardă.”

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș