19.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Bugetul Șelimbărului pe 2021: 56% este destinat investițiilor

Știri din Județ



Bugetul comunei Șelimbăr s-a dublat în ultimii șase ani, de la 34,75 milioane lei, cât a fost în 2016, la 64,42 milioane, atât cât este proiecția bugetară propusă de administrația locală pentru anul în curs. În 2017, bugetul comunei a fost de 31,23 mil. lei, în 2018 – 42,52 mil. lei, în 2019 – 55,58 mil. lei, iar în anul 2020 – 63,03 mil. lei.


În acest an este pentru a doua oară când bugetul comunei Șelimbăr depășește 60 de milioane de lei, proiecția bugetară pentru anul în curs fiind de 64,42 milioane de lei. Din această sumă 26,29 milioane lei reprezintă excedentul anilor precedenți, iar acești bani sunt repartizați investițiilor deja contractate de către Primăria Comunei Șelimbăr și care se află în execuție în anul 2021.


Ponderea cea mai mare a cheltuielilor de investiții a fost alocată în domeniul transportului, respectiv a infrastructurii rutiere, urmată de domeniul educației, a serviciilor de dezvoltare publică (rețele de apă, canalizare, iluminat public).
În acest an se vor încheia lucrările la grădinița de pe strada Doamna Stanca, va fi finalizat punctul de lucru ISU Șelimbăr, precum și cele mai importante lucrări la reabilitarea sistemul de canalizare.


Proiectul bugetului local al Comunei Șelimbăr este publicat pe site-ul www.primariaselimbar.ro precum și la avizierul de la sediul Primăriei din localitatea Șelimbăr, str. Mihai Viteazu nr 197, acesta va rămâne afișat pentru dezbatere și consultare publică pentru o perioadă de 15 zile, iar apoi va fi supus aprobării Consiliului Local Șelimbăr.


Cetățenii pot transmite sugestii sau întrebări în format electronic pe adresa de e-mail contact@primariaȘelimbăr.ro

Sunt cuprinse lucrări în curs de execuție:

 Construire Punct de lucru ISU Șelimbăr
 Construire grădiniță str. Doamna Stanca
 Construire capelă mortuară în satul Veștem
 Amenajare drum vicinal între satul Mohu și stația de Epurare
 Modernizare strada Lucernei
 Modernizare strada Dinicu Golescu
 Modernizare Strada Salcâmului
 Amenajare strada Țebea
 Modernizare strada acces Octavian Goga
 Reabilitare Strada Seviș
 Amenajare zona promenadă între Mihai Viteazu și Octavian Goga Intersecție cu George Coșbuc
 Stație de pompare Podul de fier cu Rețele aferente
 Staţie de pompare SP2 Veștem
 Staţie de pompare SP1 Veștem
 Staţie de pompare SP1 Mohu
 Staţie de pompare SP2 Bungard
 Staţie de pompare SP2 Mohu

Învestiții în curs de contractare a execuție lucrărilor:

 Amenajare Parc/Loc De Joacă Pt Copii Str Țebea
 Amenajare Parc/Loc De Joacă Pt Copii Str D-Na Stanca
 Construire Capelă Mortuară Refacere împrejmuire Bungard
 Construire Capelă Mortuară Sat Mohu
 Construcție Teren Multifuncțional în Satul Bungard
 Modernizare Strada Ion Creangă
 Reabilitare Strada Traian
 Modernizare Strada Decebal
 Modernizare Strada Petru Rareș
 Modernizare Strada Junimii
 Modernizare Strada Treboniu Laurean
 Modarenizare Strada Unirii
 Modernizare Strada Prelungire 1 Decembrie
 Modernizare Strada Cimitirului

Investiții aflate în faza de elaborare documentații tehnico-economice:

 Proiectare Gradinită Cartier Tineret Șelimbăr
 Rețele Hidroedilitare, Iluminat Public și Cablaj Metropolitan Iulia Hașdeu
 Iluminat Public și Cablaj Metropolitan Cartierul Tineretului Șelimbăr
 Proiectare Lucrării de Rețele Iluminat Public și Cablaj Metropolitan Pe Str. Tudor Vladimirescu
 Construire Sediu Primărie
 Retele Hidroedilitare Str Armoniei
 Proiectare Pod între Străzile Podului și Seviș
 Proiectare Modernizare Pod Strada Mihai Viteazu
 Proiectare Amenajare Strada Măgurii
 Proiectare Reprofilare Strada Mihai Viteazu
 Modernizare Strada Trifoiului
 Modernizare Drumul Gării din Sat Mohu
 Reabilitare Str Liliacului
 Modernizare infrastructurii pe Strada Sabin Balașa
 Pistă Biciclete Dn1-Pădurea Șopa
 Modernizare Str Stadionului
 Modernizare Str Ion Neculce cu rețelele aferente
 Refacere infrastructurii rutiere și rețele pe Strada Petru Aron
 Modernizare Str Ion Rațiu
 Amenajare Promenadă pe Malul Râului Seviș
 Modernizare Strada Otilia Cazimir
 Stație Pompare SP Triajului
 Stație Pompare SP3 Veștem

Bugetul comunei Șelimbăr în ultimii șase ani (inclusiv excedentul bugetar din anul precedent)

2016 – 34.758.770 lei
2017 – 31.230.710 lei
2018 – 42.522.550 lei
2019 – 55.588.960 lei
2020 – 63.037.320 lei
2021 – 64.423.000 lei

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc