spot_img
12.2 C
Sibiu
marți, 23 aprilie, 2024
spot_img

Tradiții readuse la viață – Obiceiul Văruțelor în satele Slimnic și Ruși

Știri din Județ

Publicitate

Sâmbăta, 20 martie 2021, Grupul de Inițiativă #Slimnic2021, Asociația Cavalerii Turnului Înclinat, cu sprijinul administrației locale – Primăria și Consiliu Local Slimnic, au organizat un eveniment menit să recreeze obiceiul Văruțelor în satele Slimnic și Ruși.


La o săptămână după intrarea în Postul Paștelui, tinerii din comuna Slimnic sărbătoresc Sâmbăta
Sfântului Toader, prinzându-se veri și văruțe. Organizați în grupuri, tinerii își aleg un pom în care agață
colăcei, sau brăduleți cum li se spune în aceasta zonă, iar apoi, prinzându-se de mână, se rotesc în jurul pomului cântând: „ Văruță, văruță, prinde-te cu mine/ și cu Dumnezeu, să nu-ți pară rău/ pân’ la
primăvară, când ne prindem iară/ și la anu’ care vine/ să te prinzi iar văr cu mine.”

La sfârșitul cântecului, tinerii scutură bine pomul de brăduleți, și adună de jos câte un colac, indiferent de apartenența lui. Acest obicei creează o legătură de prietenie, o înrudire sufletească, între cei ce se prind veri și văruțe, pe tot parcursul anului. Apoi, pentru a sărbători acest legământ de prietenie, fiecare grup de tineri se adună la o gazdă primitoare, unde petrec râzând, jucând, și mâncând grâu fiert și „brăduleții” căzuți din
pom.


Readucerea la viață a obiceiurilor este o direcție a programului #Slimnic 2021- Sat European de Tineret, ce își propune pentru acest an documentarea și recreerea a patru mari obiceiuri din această zonă:
Văruțele, Sânzienele, Armindenii și Colindatul.

https://www.facebook.com/watch/?v=242912700908622


Pentru a face acest lucru, am început să discutăm cu bătrânii din comună, filmând totul sub forma unor mini-interviuri. Alături de echipa din care mai fac parte sora mea, Anamaria Panțiru, Livia
Șoroștinean și Mira Bogdan -profesor la școala din sat, vom documenta tot ce ține de aceste obiceiuri, de la pregătirile ce se făceau în prealabil pentru ele, până la sărbătorirea propriu-zisă. Astfel, la finalul
anului vom avea un documentar în toată puterea cuvântului, că o mărturie în plus pentru frumusețea
tradițiilor și obiceiurilor din această comună.” -Larisa Panțiru, 15 ani, membru al Grupul de Inițiativă
#Slimnic2021


Programul și activitățile desfășurate se pot găsi și în aplicațiile oficiale pentru telefon, dar și pe rețelele de socializare:
www.facebook.com/slimnic2021 www.facebook.com/CavaleriiTurnuluiInclinat www.instagram.com/slimnic2021/
Programul European Youth Village este coordonat la nivel național de către Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free
– Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile, dezvoltat cu sprijinul programului Erasmus Plus al Uniunii Europene. Mai multe
detalii despre program se găsesc pe pagina http://europeanyouthvillage.eu.
Date de contact:
Mira Bogdan – Coordonator #Slimnic2021
Telefon: 0767513104
E-mail: bogdan_mira2002@yahoo.com

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr va juca miercuri cu FK Csikszereda