spot_img
15.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

Vernisajul expoziţiei „Excurs Samuel von Brukenthal” – duminică, 25 iulie

Știri din Județ

Publicitate

Vernisajul expoziţiei „Excurs Samuel von Brukenthal” va avea loc duminică, 25 iulie, ora 13.00 – Piața Mare, în fața Bisericii Romano Catolice. Perioada de desfășurare 23 iulie – 1 octombrie 2021.


Coordonatori: Martin Rill, prof.univ.dr. Sabin Adrian LUCA
Partener: Asociația Monumentum
Vernisaj:


Născut în 1721, Baronul Samuel von Brukenthal – Guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei (1777 – 1787) – a rămas în memoria colectivă nu atât prin rolul politic și administrativ pe care istoria i l-a conferit, ci prin realizările culturale pe care și le-a asumat.
Înainte de toate, von Brukenthal este întemeietorul primului muzeu public deschis pe teritoriul de astăzi al României – Muzeul Brukenthal, o instituție a cărei activitate bicentenară am sărbătorit-o în anul 2017.
Rodul activității sale de colecționar reunește peste 1.000 de tablouri (sec. XV – XVIII), aproximativ 1.000 stampe (gravură europeană sec. XVI – XVIII) și 2.000 planșe incluse în albume, un fond de carte de aproximativ 16.000 de volume, impresionante colecții de numismatică, minerale și antichități dăruite publicului, pe care l-a considerat moștenitorul său spiritual.
Protector al cercurilor artistice locale, de la pictori la muzicieni, Samuel von Brukenthal a așezat tiparele mediului cultural sibian ce avea să se concretizeze, în anul 2007, în cea dintâi Capitală Culturală Europeană a țării noastre. Standardizarea supraviețuirii umane, în vremurile actuale, privește indicatori ce țin de calitatea fizică și socială a vieții. Supraviețuirea valorilor culturale, produse de marile spirite ale omenirii, se datorează unor personalități precum Samuel von Brukenthal, prin grija căruia putem vorbi astăzi în România de Tizian, Veronese, Cranach, Van Eyck, Brueghel, Memling, ca să numim doar câțiva din maeștrii ce pot fi admirați în expoziții.
Vasta moștenire lăsată de Baronul Samuel von Brukenthal ne îndeamnă să omagiem, în anul 2021, importanța activității sale de colecționar și întemeietor de instituții de cultură, cu prilejul împlinirii a trei sute de ani de la nașterea sa, prin programul cadru „3 secole Brukenthal”; aici veți găsi cuprinse proiecte de valorificare a patrimoniului cultural pe care l-a lăsat moștenire dar și evenimente culturale transversale, din sfera mai largă a moștenirii sale spirituale, organizate în colaborare cu parteneri locali, naționali și europeni, în virtutea unei dimensiuni cosmopolite pe care astăzi suntem mândri să o definim ca ”identitatea Brukenthal”.
Prof.univ.dr. Sabin Adrian Luca Director General / Manager Muzeul Național Brukenthal

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: Elevii sibieni olimpici și viitorul lor

LOAMNEȘ: Investiții masive în școli

Rășinariul are capelă mortuară la standarde