Ceremonia militară de acordare a primului grad de ofiţer, absolvenţilor promoţiei 2021

Piața Mare a fost astăzi scena pe care studenții Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu Sibiu au urcat pentru a marca absolvirea cursurilor acestei prestigioase unități de învățământ superior din Sibiu și pentru a primi primul grad de ofițer.

Publicitate

Ceremonia s-a desfășurat în prezența Ministrului Apărării Naționale, domnul Nicolae Ciucă, a conducerii Academiei militare și a oficialităților locale. Primarul Astrid Fodor a fost prezentă la festivități, fiind alături de Academie și de proaspeții absolvenți.

Publicitate



Felicitări promoției Regele Mihai I 100! Felicitări pentru primul grad de ofițer și pentru faptul că au absolvit o Academie Militară ale cărei standarde pentru cadeții săi sunt foarte ridicate, ceea ce se datorează consecvenței conducerii Academiei Forțelor Terestre în impunerea și păstrarea acestora. Prestigiul Academiei este dat pe de o parte de profesorii săi, dar și de fiecare dintre absolvenții săi, prin cariera pe care și-o vor construi în următorii ani. Consider că absolvenții AFT pleacă cu un avantaj pentru faptul că au absolvit la Sibiu, pe de o parte pentru că Academia sibiană este o instituție de renume prin calitatea instruirii pe care o oferă, iar pe de altă parte pentru că Sibiul este un oraș care înțelege misiunea militară și importanța acesteia pentru întreaga țară. Din partea administrației locale și a mea personală, transmit absolvenților mult succes în pregătire și în cariera militară viitoare.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)



Ceremonia a avut loc în ziua în care România sărbătorește Ziua Imnului Național, ocazie cu care, cei prezenți au intonat imnul țării noastre, într-un cadru solemn.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne, potrivit Agerpres

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *