5.1 C
Sibiu
joi, 18 aprilie, 2024

O delegație a AFT Sibiu, participantă la Forumul Academic Militar Internațional de la Lisabona

Știri din Județ

O delegație a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, condusă de gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan, a participat în perioada 20-24 septembrie la cea de-a VIII-a ediție a Forumului Academic Militar Internațional (iMAF 2021). Evenimentul a fost găzduit de Academia Militară din Lisabona, Portugalia, şi s-a bucurat de prezenţa a peste 70 de participanţi din 16 state europene, reprezentând 30 de instituții militare de învățământ superior.

Scopul principal al acestui eveniment l-a reprezentat îmbunătățirea, devoltarea și explorarea sinergiilor din sistemele de educației militare existente la nivel european, în ceea ce priveste pregătirea tinerilor ofițeri, printr-un dialog transparent și eficient.
Şi în cadrul ediției din acest an s-a reiterat importanţa cooperării între instituţiile militare de învăţământ superior din Uniunea Europeană, prin organizarea de semestre internaţionale, module de pregătire sau alte tipuri de activităţi cu participare internaţională, prin intermediul cărora, studenţii militari să dobândească competenţe şi aptitudini care să-i pregătească mai bine pentru posturi care prespupun lucrul într-un mediu intrnațional.



În cadrul ceremoniei de încheiere, comandantul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a preluat în mod simbolic organizarea următoarei ediții a Forumului Academic Militar Internațional 2022, care se va desfășura la Sibiu în perioada 12-15 iunie 2022.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

SIBIU: Primăria bagă bani în stâlpi de informare