Acum câteva zile, am ajuns în satul Stejărişu de la limita estică a judeţului Sibiu. Satul ţine de comuna Iacobeni, administrată de „celebrul” primar Ioan Maca despre care am mai scris la noi în ziar. Dar vizita mea la Stejărişu nu avea legătură cu presa. Însă ce am găsit acolo m-a şocat…
După ce am trecut de Agnita, unde nu am oprit, am luat drumul spre Iacobeni, dar am tras de volan stânga spre Stejărişu. Grăbit, ca de obicei, am strâns din dinţi la gândul că maşina mea mă înjură pe drumul comunal 29, dar am supravieţuit, antrenaţi fiind şi eu şi maşina, până la Stejărişu.
Am oprit în mijlocul satului pe pod. Cel puţin acela îl consider eu mijlocul, cu valea ce traversează localitatea. Am deschis uşa şi instant m-a izbit o putoare de nedescris. Adică parcă intrasem într-un abator de hoituri în putrefacţie sau în gaura unui WC de la ţară necurăţat de ani de zile. Mi-au dat un pic şi lacrimile de la mirosul înţepător. Am întrebat un localnic dacă au murit animale. „Nu, aşa miroase de ani buni!” şi au urmat o serie de înjurături la adresa primarului din Iacobeni pe care nu le pot descrie aici.
Am mai întrebat pe cineva de ce bălteşte apa, pentru că ştiam valea de acum mulţi ani şi era mereu goală. Ori acum apa era multă şi verde. Se vedea că era blocată scurgerea ei, dincolo de un gard mare. „Stă apa în curțiile răposatului apicultor Moldovan. Nu curăţă nimeni şi pute” ne-a spus un localnic. Mă gândeam că trebuie să fie tare greu Primăriei Iacobeni să ia un tractor şi nişte oameni cu lopeţi să decolmateze şanţul. Probabil că aşteaptă transformarea micului sat Stejărişu în lac şi mutarea locuitorilor. Oricum nu înţeleg cum cineva poate trăi în putoarea aceea.
De altfel, Stejărişu este un sat mutat. Iniţial a fost construit pe marginea văii Hârtibaciului şi mai apoi mutat aici pentru a fi ferit de inundaţii (sic!) şi invadatori. Sincer, de invadatori nu mai este cazul, poate doar de hoardele de ţânţari aducători de boli, iar de inundaţii tot ce este posibil.
