spot_img
12.3 C
Sibiu
miercuri, 08 mai, 2024
spot_img

Certificatul Verde în zona Gării Sibiu între „musai” şi „lasă”

Știri din Județ

Publicitate

Reporterul SIBIU INDEPENDENT a luat astăzi la pas magazinele din zona Gării Sibiu pentru a vedea cum se respectă măsurile privind accesul cu Certificatul VERDE. Noua legislaţie permite accesul fără certificat doar în magazinele alimenare şi farmacii. Am ales zona Gării Sibiu pentru că în magazinele de aici intră adesea mulţi oameni din alte zone ale judeţului, pe lângă sibieni.

Publicitate

„Ieşiţi afară sau chemăm Poliţia!”

La Magazinul de haine second hand Humana din zona Gării regulile se aplică la sânge. Una din cele două angajate întreba fiecare client care intra dacă are certificat verde, apoi îl cerea să îl scaneze. Am arătat certificatul şi am întrebat dacă e chiar necesar… „Musai!” mi-a răspuns rapid angajata magazinului. „Nu vrem să avem probleme”. Am stat 10 minute înăuntru şi în acest timp 5 persoane fără certificat au dorit să intre. Dacă patru femei au înţeles că nu este voie şi au ieşit, un bărbat s-a dovedit recalcitrant. „Stau doar două minute” i-a spus angajatei de la casa de marcat. Aceasta l-a somat frumos să iese afară de mai multe ori, dar omul îşi vedea de treabă în magazin şi tot spunea că nu stă mult. Femeia a chemat altă angajată, mai în vârstă, care l-a luat mai tare pe cetăţeanul certat cu legea şi l-a somat să părăsească magazinul, altfel cheamă Poliţia; „Ieşiţi afară sau chemăm Poliţia!” . L-a auzul „Poliţia”, omul a lăsat hainele din mână şi a ieşit.

„Lasă…” sau „Care COVID?”

De la Humana am intrat la alt magazin de haine second hand, din apropiere. Aici am oferit telefonul cu certificatul deschis şi angajata a spus „Lasă…” şi mi-a făcut semn a lehamite. Nu s-a uitat. Înăuntru am regăsit însă toţi cei cinci clienţi refuzaţi la intrare în Humana mai devreme. Altfel spus, nevaccinaţii au avut acces interzis la Humana, conform legii, dar la acest magazin au avut voie să intre. Am părăsit repede magazinul.

Am mers mai departe la alt magazin de haine, de data aceasta noi. Dincolo de frigul din magazin, aici nu s-a cerut nimic la intrare. Am intrat, am pus mâna pe haine. Femeia de la casa de marcat, ce părea a fi şi proprietara magazinului discuta cu o clientă în vârstă despre existenţa sau nu a COVID. Din discuţie reieşea clar că patroana magazinului nu crede în COVID. Probabil de aceea nici nu verifica clienţii de certificat VERDE.

La instituţii publice şi private legea este clară

Am intrat şi la sediul Electrica, dar şi la două bănci din zona Gării. La aceste instituţii regulile se aplică strict. Fără concesii. Un cetăţean argumenta portarului de la Electrica despre dorinţa sa de a intra, chiar şi fără certificat. Omul era neînduplecat şi l-a pus să aştepte afară. La bănci, nicio şansă să intri fără certificat.

Mall-ul tot mai gol

Cel mai important loc de afaceri în comerţ din zona Gării este Promenada Mall. Cu multe intrări, aici nu intri fără certificat. Am testat atât intrările din stradă, cât şi cele din parcările subterane. Dar efectele noilor reguli sunt vizibile: clienţi foarte puţini. Holurile erau aproape pustii, ici-colo un trecător rătăcit.

Cei corecţi, pierd clienţi

După periplul la magazinele din zona Gării Sibiu, putem spune că introducerea Certificatului Verde a dus la pierderea unor clienţi de magazinele care respectă legea. Asta în avanatajul celor care nu o respectă şi servesc pe oricine, indiferent dacă au sau nu certificat verde. Poliţia Sibiu a anunţat controale în magazine în aceste zile. Primele controale au fost doar cu atenţionări şi avertismente, dar amenzile se anunţă foarte mari pentru magazinele care nu respectă legea.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Ultimul meci acasă pentru CSC Șelimbăr

EDITORIAL: Anul de cotitură pentru Sibiu