Conf

Conferința Internațională „Mentoratul în cariera didactică”, găzduită de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Peste 2000 de profesori și specialiști din domeniul educației din țară și din străinătate au participat la Conferința Internațională „Mentoratul în cariera didactică”, găzduită de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în perioada 25-26 noiembrie.

Publicitate
itpadi

Evenimentul în care ULBS a avut rolul de partener principal în proiectul POCU „Profesionalizarea carierei didactice – PROF” (Beneficiar proiect Ministerul Educației) s-a desfășurat online, pe platforma Zoom, lucrările în plen fiind transmise, de asemenea, pe canalul YouTube dedicat, la adresa https://www.youtube.com/channel/UCcKzDaUt577ffi-qo3IvMFw


Conferința reprezintă un punct nodal al activităților din cadrul proiectului „Profesionalizarea carierei didactice – PROF” și a avut drept scop dezvoltarea unei perspective integrative cu privire la mentorat, diseminarea și discutarea unor exemple de bune practici și strategii din diferite țări. La eveniment au participat peste 2000 de profesori și specialiști din domeniul educației din România, Italia, Spania, Danemarca, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Canada, precum și experți de la Comisia Europeană și UNESCO, care și-au desfășurat activitatea în cadrul celor două sesiuni plenare, dar și a celor 21 de workshopuri. Cei 18 keynote speakeri au adus în discuție idei valoroase care au suscitat vii dezbateri chiar și după prezentări.


M-a bucurat foarte mult să constat că ideile vehiculate în cadrul conferinței au avut un important potențial de valorificare în cadrul proiectului nostru. Profesori și specialiști au dezbătut timp de două zile nu doar exemple de bună practică, dar au și generat noi abordări în ceea ce privește mentoratul”, a declarat Daniel MARA, coordonator partener principal și Decanul Facultății de Științe Socio-Umane.
„Proiectul, în cadrul căruia Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este partener principal, alături de colegii din celelalte universități partenere – Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș – este unul foarte generos. Am convingerea că această conferință a avut rolul de a construi noile înțelesuri ale mentoratului în activitatea didactică. Profesionalizarea presupune dialog și schimb de bune practici între specialiști. Alături de parteneri, de profesioniștii din Ministerul Educației care este beneficiarul acestui proiect, putem dezvolta mentoratul didactic în România, în perioada următoare. Universitatea noastră va fi întotdeauna un partener de încredere și implicat într-un astfel de demers”, a declarat Sorin RADU, Rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și coordonator al universităților partenere.


Scopul programului „Profesionalizarea carierei didactice – PROF” constă în dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar în domeniul mentoratului de carieră didactică, atât din perspectiva facilitării integrării și adaptării profesorilor debutanți la specificul organizării și funcționării sistemului educațional, cât și a sprijinirii personalului didactic în procesul dezvoltării profesionale continue.


În deschiderea lucrărilor conferinței au avut intervenții reprezentanți ai autorităților de resort sau reprezentanți ai partenerilor din proiect: Ligia DECA, Consilier prezidențial, Maria-Ștefania MANEA, Secretar de stat, Constantin TRĂISTARU, consilier al Ministrului Educației, Sorin RADU, Rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, intervenții moderate de Anca-Denisa PETRACHE, Director în Ministerul Educației și managerul proiectului și Daniel MARA, Decanul Facultății de Științe Socio-Umane și coordonatorul activităților la nivelul partenerului principal.

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *