spot_img
9.6 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Din nou, șoferi băuți sau fără permise de conducere, depistați pe raza județului Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

Probleme în trafic au fost depistate la data de 6 decembrie, în jurul orei 00:15, acolo unde, în afara localității Daia, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un bărbat din Iacobeni, în vârstă de 22 ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Și la data de 5 decembrie, în jurul orei 00:15, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe str. Cetății. Testarea alcoolscopică a bărbatului în vârstă de 35 de ani, din municipiul Sibiu, a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată în jurul orei 00:45, în localitatea Șelimbăr, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe str. Pictor Nicolae Brana. Testarea alcoolscopică a bărbatului în vârstă de 38 de ani, localnic, a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Abateri de la Codul Rutier au fost sesizate și pe raza localității Biertan, polițiștii oprind pentru control un motociclu condus pe str. T. Vladimirescu de către un minor în vârstă de 16 de ani, localnic. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Un alt minor aflat la volanul unui motociclu a fost depistat la data de 5 decembrie, în jurul orei 17:15, pe raza orașului Cisnădie. Polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe str. Uzinei de către un tânăr în vârstă de 17 de ani, localnic. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 14:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Cârțișoara s-a produs o tamponare între două autovehicule, existând suspiciunea că unul dintre conducătorii auto se află sub influneța băuturilor alcoolice. Polițiștii rutieri au testat alcoolscopic ambii conducători auto, iar în cazul unuia dintre ei, un localnic în vârstă de 68 de ani, valoarea indicată a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 3 decembrie, în jurul orei 19:20, pe raza localității Agârbiciu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe str. Calea Morii de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, localnic. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului