spot_img
13.6 C
Sibiu
marți, 28 mai, 2024
spot_img

EDITORIAL: Scârţâie masa democraţiei

Știri din Județ

Publicitate

Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să presupunem că democraţia este o masă cu patru picioare. Sau chiar cu cinci. De peste 270 de ani, de la Montesquieu citire, statul democratic necesită separarea puterii în trei: legislativă (parlamentul), executivă (guvern/preşedinte) şi justiţie. În timp s-a mai adăugat un picior la masă: presa. Dar, aş adăuga eu, mereu a existat un picior invizibil în mijlocul mesei: biserica.

Publicitate

Pornind de la această imagine, haideţi să vedem ce se întâmplă de ani buni în România, dar şi pe plan local, la Sibiu. De ani de zile politicul a acaparat toate picioarele mesei. Dar toate, cu mici excepţii punctuale. Fie direct, fie indirect. Fie cu vorba bună, fie cu forţa. Dacă rolul politicului trebuia să se rezume la puterea legislativă şi parţial la cea executivă, îl regăsim cu coada vârâtă în justiţie şi presă.

Nu am înţeles niciodată de ce avem un Minister al Justiţiei. Adică un component al executivului pentru coordonarea unei terţe puteri, teoretic independente. Ştiu, veţi spune, de ei ţin avizarea legilor, coordonarea procurorilor (ups!, oare aşa este?) etc. Vedem, în ultimii ani, că partidele aflate la putere numesc oameni în poziţii cheie în teritoriu, exclusiv pe criterii politice. Sau îi promovează, inclusiv în justiţie, pe aceleaşi criterii. Bine, oficial se fac concursuri, se fac analize etc, dar ştim cu toţii că fiul lui sau finul lui sau cel mai bun lipitor de afişe prind mereu posturi cheie. Printre ei mai scapă şi profesionişti. Puţini şi întâmplător.

Acest lucru îl vedem la nivel naţional, dar şi local, la Sibiu. Sau cine crede că Sibiul este un fel de Mecca al democraţiei româneşti, probabil că este orb. Din contră. Şi aici regăsim numeroase numiri în funcţii de conducere exclusiv pe criterii politice şi prietenii. Am mereu o dilemă, cum fii unor primari comunali pot ajunge mereu directori la stat sau prin justiţie şefi în timp record, iar alţii stau cu anii cu o cerere să fie şi ei promovaţi, după multiple realizări. Auzim adesea în presă, dar nu putem scrie că nu avem dovezile, despre genţi cu bani oferite de indivizi, numiţi apoi directori de instituţii sau candidaţi eligibili la Parlament. Dacă te uiţi în declaraţia lor de avere oficială, par săraci. Totuşi au avut de unde cotiza sau oameni care au cotizat pentru ei. Şi apoi se revanşează din funcţia nou primită. Sau execută ordinele, la nevoie.

Fenomenul acesta este larg întâlnit în ţară. Toţi am auzit de el, doar procurorii nu. E şi firesc, acum sunt magistraţi ca şi judecătorii. S-au ajuns. Statutul procurorului în România a căpătat forţă în ultimii ani şi puţine repercursiuni. Mulţi poliţişti se plâng că duc inculpaţi la audieri şi procurorii îi ţin la uşă. Pe poliţişti, iar cu inculpaţii discută în linişte. Şi atunci ne mai mirăm să auzim şi la Sibiu de cazuri de inculpaţi scoşi de sub urmărire penală de procurori, deşi au la dosar interceptări şi dovezi? Doar unii. Unii inculpaţi care sunt, întâmplător, rude cu procurorii sau vecini sau prieteni sau… Pe de altă parte ştiu destui oameni care au pierdut şi 20 de ani prin instanţele de judecată pentru a-şi face dreptate. Justiţiei de la noi nu i-a păsat de timp. Uneori chiar trage de timp până se prescriu faptele sau mor oamenii. Apariţia DNA-ului a fost văzută ca o gură de oxigen pentru puterea justiţiei. Dar oxigenul s-a terminat rapid şi aici, ca şi la DIICOT când este vorba de politicieni şi oameni grei.

Justiţia scârţâie profund. De ani de zile. Dar ce ne facem, că şi presa scârţâie! Ziare, radio, tv sunt deţinute majoritatea de politicieni sau oameni de afaceri cu legături puternice politice. Presa independentă este rară, iar în plan local tot mai puţină. Şi este normal să fie aşa. Pentru că vine un şef, din aceia puşi politic, şi te îngroapă. Pentru că are pârghiile. Şi degeaba faci plângere contra lui, pentru că avem la nivel local o întreagă grupare. Doar dacă stau la băute împreună seara, nu credeţi că îşi scot ziua ochii unii la alţii? Şi atunci jurnaliştii se tem să mai scrie. La nivel naţional, o mai fac uneori, dar adesea fără efect. Pentru că restul presei are grijă să cosmetizeze problema şi să deturneze atenţia. Aşa şi la Sibiu. Se cunoaşte cine scrie pe bani şi cine din convingere. Problema este că cei ce scriu din convingere sunt mult mai periculoşi pentru „Camorra” locală, iar riscul să fie executaţi este mai mare. Cu cei care scriu pe bani este simplu: dai mai mult şi te lasă în pace.

În concluzie, la masa democraţiei stau să se rupă toate patru picioarele. Iar cel invizibil, al cincelea, oricum nu doreşte să intervină. Aşa că, din păcate, la peste 30 de ani de la Revoluţie (dacă aia a fost) în loc să consolidăm masa democraţiei, ne dăm seama că aceasta este şubredă, chiar putredă.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri