spot_img
16.8 C
Sibiu
joi, 02 mai, 2024
spot_img

Proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director sau director adjunct pentru 90 de unități de învățământ județul Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Vineri, 18.02.2022, se va desfășura proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director sau director adjunct pentru 90 de unități de învățământ și unități conexe din județul Sibiu

Publicitate

 

  ​Proba va avea loc la Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu, începând cu ora 10:00, durata probei scrise fiind de maxim 120 minute. Intrarea candidaților în sălile de concurs va fi posibilă în intervalul 8:00 – 8:45.

 

La această probă vor participa 72 cadre didactice din cele 73 cadre didactice care și-au depus dosarele pentru susținerea acestui concurs. Afișarea rezultatelor se va face tot în ziua de vineri, 18.02.2022, la avizierul ISJ Sibiu și pe site-ul www.isjsb.ro

 

Depunerea contestațiilor la proba scrisă este programată în perioada 18 – 19 februarie 2022, soluționarea lor se va face în zilele de 21 și 22 februarie 2022, iar afișarea rezultatelor finale la proba scrisă va fi relizată în 22 februarie 2022.

 

Menționăm că persoanele înscrise ale căror dosare au fost validate, dar nu pot participa la proba scrisă din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2, pot depune documentele prevăzute la art.33, alin.4 (buletin de analize care atestă rezultatul pozitiv al analizei RT-PCR sau a unui raport medical sau a unei decizii de carantinare eliberate de DSP, care atestă plasarea în izolare/carantină pentru o perioadă care include data de 18 februarie 2022) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin O.M.E. nr. 4.597/2021, modificată prin O.M.E nr. 3.026 din 13.01.2022, care să ateste această pozitivare sau o declarație pe propria răspundere în ziua de joi, 17 februarie 2022. Pentru aceste cazuri, proba scrisă se va desfășura în 4 martie 2022. 

 

Nota minimă de promovare a probei scrise, care va da posibilitatea susținerii probei de interviu, este 7 (șapte).

 

​Lista unităților de învățământ pentru care au fost scoase la concurs funcțiile de director sau director adjunct poate fi vizionată accesând linkul de mai jos:

http://www.isjsb.ro/d2020/Anunt%20functii_conducere_vacante_2022.pdf

​Menționăm că alegerea unității de învățământ de către candidați, pentru ocuparea funcției de director sau director adjunct,se va face după afișarea rezultatelor la proba scrisă.

 

Proba interviului se va desfășura în perioada 16 – 25 martie 2022, iar emiterea deciziilor de numire pe aceste funcții va avea loc în 4 aprilie 2022.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Utilitatea rulourilor exterioare

AUR Sibiu nu a primit niciun refuz! (C.P)

Programul Anii Drumeției pentru luna mai

Mediașul intră pe piața de vehicule militare