14.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

APĂ CANAL SIBIU: Peste 84 milioane de euro pentru infrastructura de apă din Sibiu şi Braşov

Știri din Județ

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov, în valoare de 84,26 milioane euro, a fost aprobat de Comisia Europeană, a anunțat într-un cominicat de presă Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. 

Finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), proiectul va asigura fondurile pentru realizarea de investiții de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în 24 unități administrativ-teritoriale: 6 în județul Brașov și 18 în județul Sibiu.

Le mulțumesc colegilor din echipa Autorității de Management POIM, precum și beneficiarului. Efortul nostru conjugat ne-a făcut să ajungem în acest moment al aprobării proiectului de către Comisia Europeană. Acum a fost aprobată prima etapă a proiectului. Valoarea totală a investițiilor se ridică la aproximativ 220 milioane euro, diferența urmând să fie asigurată prin Programul Operațional Dezvoltare Durabilă 2021-2027”, a declarat Cristian Roman, secretar de stat în cadrul MIPE.

Proiectul aprobat de Comisia Europeană va duce la creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane și va asigura alimentarea cu apă potabilă a populației prin:

– reabilitarea sursei de apă;

– reabilitarea și extinderea magistralelor de transport, inclusiv a rezervoarelor de stocare a apei potabile pentru stațiile de clor și stațiile de pompare;

– reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție a apei potabile;

– reabilitarea și extinderea sistemelor de colectare a apelor uzate;

– stație de epurare nouă/reabilitată;

– sisteme de supraveghere și control SCADA;

– tratarea și recuperarea nămolului deshidratat.

Vor beneficia de investițiile în alimentarea cu apă 214.293 locuitori, iar de cele aferente infrastructurii de apă uzată – 55.993 locuitori echivalenți.

În județul Brașov vor beneficia de acest proiect locuitorii din: Făgăraș, Lisa, Voila, Recea, Mandra, Beclean dar și Consiliul Județean Brașov.

În județul Sibiu vor beneficia de investițiile asigurate prin POIM următoarele UAT-uri: Sibiu, Șelimbăr, Cisnădie, Sadu, Rășinari, Roșia, Sura Mică, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Șura Mare, Slimnic, Săliște, Tilișca, Avrig, Racovița, Roata, Consiliul Județean Sibiu.

Proiectul este implementat de SC Apă Canal Sibiu.

Publicitate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri