spot_img
14.3 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Centru Educational de Zi ProUcraina deschis la Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Voluntarii strânși sub egida grupului ProUcraina la Sibiu au deschis un Centru Educațional de Zi pentru refugiați pe strada Verzăriei nr. 2.

„În colaborare cu mai multe instituții și organizații, oameni cu suflet mare, implicați activ și direct în susținerea refugiaților, am reușit deschiderea acestui centru educațional. Avem multe ONG-uri care se implică activ în sprijinirea refugiaților, Crucea Roșie ne este un partener activ în toate proiectele noastre, instituțiile statului sunt parte activă a proiectelor derulate” a declarat astăzi, la inaugurarea Centrului, Sorin Cigher, coordonator ProUcraina.

Începând de luni, 4 aprilie copiii refugiaților vor veni la acest centru unde vor fi așteptați de o educatoare și o îngrjitoare, ambele ucrainience. Spațiul centrului este oferit de Biserica Baptistă Sion din Sibiu, str. Verzăriei.

După prima săptămână de acomodare, copiii vor avea din 11 aprilie un program prelungit de la ora 8 la 17. Li se asigură masă gratuită copiilor prin bunăvoința unei firmei locale.
„Avem în obiectiv derularea acestui proiect în mai multe locuri din Sibiu, în funcție de numărul de copii refugiați veniți în oraș” a declarat Sorin Cigher.

De asemenea, tot din 4 arpilie, tot în cadrul acestui proiect va începe prima grupă pentru adulți care doresc să învețe limba română. De două ori pe săptămână vor fi prezenți cursanții ucrainieni care vor să învețe româna. O dată pe săptămână, aceași profesoară va preda copiilor ucrainieni limba engleză.

Cu prilejul inaugurării Centrului Educațional de Zi ProUcraina, reprezentanții noii comunități ucrainene de la Sibiu și-au ales un lider. Se dorește formarea unei singure comunități de ucraineni la Sibiu. Astfel, toți ucrainenii prezenți la Sibiu vor fi înscriți în baza de date a liderului ales. Ei vor primi informații despre drepturile și obligațiile pe care le au refugiații. „Dorim să lucrăm organziat și direct cu liderul lor pe raza județului Sibiu. Acest lucru va face mult mai ușor de identificat nevoile, cât și o legătură directă cu autoritățile din Sibiu. Dorim ca împreună să ne unim și să avem o țintă comună, care va fi în folosul semenilor noștri ucrainieni! Împreună suntem mai puternici, împreună putem face mai multe!” a concluzionat Sorin Cigher, coordonatorul proiectului ProUcraina.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului