spot_img
6.3 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img
Array

Adunarea Generală a Crucii Roșii Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Ieri, 30 mai 2022, începând cu orele 16.00, a avut loc Adunarea Generală a Crucii Roşii Sibiu în Sala Festivă a Bibliotecii Astra.

La Adunarea Generală a participat Mihai Balaban, Preşedintele Crucii Roşii Sibiu care a condus adunarea şi ne-a amintit că a fi voluntar înseamnă sa faci ceva fără să aştepţi nimic în schimb, Raluca Morar, directorul filialei Sibiu, care a prezentat raportul de activitate al filialei pentru ultimul an, Andreea Dumitraşcu si Gerogeta Cozma, vicepreşedinţii Crucii Roşii Sibiu.

Luminiţa Apostu în calitate de cenzor a prezentat raportul financiar al filialei şi a subliniat că mare parte din veniturile realizate de filiala provin din cursuri şi din donaţii.

A fost prezent şi Cristian Fodor, reprezentant al tineretului, angajatele Crucii Roşii Sibiu care aigura permanenţa la birou şi duc tot greul, Rodica Vâcă, Olga Covali şi Ecaterina Grăjdan dar şi foarte mulţi voluntari şi membri susţinători ai activităţii noastre umanitare provenind atât din mediul privat cât şi din rândul instituţiilor statului cu care filiala noastră colaborează foarte bine în derularea activităţii umanitare.

În deschiderea Adunării Generale, a luat cuvântul Părintele Constantin Necula, în calitate de membru de onoarea al filialei noastre : ” Din partea ofiţerilor de frontieră de la Sighet, de la Siret, şi ştiu bine ce zic acum, mulţumirile lor, pentru că Sibiu a făcut foarte mult bine pentru oameni (….) Mulţumesc Crucii Roşii pentru că zic eu, aţi alcătuit prima falangă de rezistenţă în dimineţile acelea cumplite(…) când Crucea Roşie a demonstrat că nu e pe acţiuni, e pe fapte”

A lua cuvântul şi Sorin Cigher, pastorul Bisericii Baptiste Creştine Sibiu, alături de care, am demarat la Sibiu campania de întrajutorare pentru criza din Ucraina :” Unii sunt cai de paradă şi alţii de povară. Crucea Roşie face parte din categoria aceasta a oamenilor care trag la jug şi împreună suntem o familie, asta am descoperit. Crucea ne-a unit, dar Crucea Roşie ne-a unit şi mai mult! Mulţumesc că m-aţi primit voluntar.”

Doamnă Georgeta Cozma, vicepreşedinta noastră şi cea mai longevivă voluntară, cu 69 de ani de activitate de Cruce Roşie ne-a amintit de onoarea de a face parte dintr-o organizaţie cu un trecut atât de bogat în fapte.

Adunarea Generală este cea mai importantă şi amplă structură de conducere a Crucii Roşii Sibiu şi ea se întruneşte o dată la doi ani. Iar o dată la patru ani se aleg organele de conducere (preşedinţi, vicepreşedinţi, lideri de tineret, cenzori, membrii ai comitetului de direcţie)

Mulţumim Bibliotecii Astra şi domnului director Răzvan Pop, pentru că ne-au găzduit într-una dintre cele mai frumoase săli care există în Sibiu.

Raluca Morar,
Director,
Crucea Roşie Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă