31.2 C
Sibiu
vineri, 01 iulie, 2022

Ziua Mondială a Refugiatului

Știri din Județ

În această săptămână, la nivelul centrelor regionale de proceduri și cazare a solicitanţilor de azil din subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, ofițerii de integrare cu sprijinul organizațiilor nonguvernamentale partenere organizează diverse activități pentru marcarea Zilei Mondiale a Refugiatului, celebrată anual la data de 20 iunie, având ca scop promovarea, cunoaşterea şi respectarea diversităţii culturale, etnice, lingvistice, sociale şi a valorilor democratice.

An de an, la data de 20 iunie este celebratăZiua Mondială a Refugiatului, reprezentând curajul şi rezistenţa a milioane de persoane forţate să-şi abandoneze casele din cauza conflictelor şi abuzurilor asupra drepturilor omului. Unele dintre acestea ajung în România, în căutarea unui  loc care să le ofere protecție și în care să-și reclădească o nouă viață.

Pentru a marca această zi,Inspectoratul General pentru Imigrări organizează pentru refugiații din centrele aflate în administrare, o serie de activităţi menite să promoveze cunoaşterea şi respectarea diversităţii culturale, etnice, lingvistice, sociale, precum şi a valorilor democratice.

Astfel, în Centrele Regionale de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din București, Giurgiu, Rădăuți, Maramureș şi Galaţi, cu sprijinul organizațiilor nonguvernamentale partenere, se vor organiza sesiuni informative, competiții sportive, drumeții, activități cultural artistice și recreative, ce prilejuiesc familiarizarea cu valorile, tradițiile și obiceiurile românești.

Ziua Mondială a Refugiatului reprezintă un prilej de conștientizare a situației milioanelor de persoane deplasate forțat din cauza conflictelor. Marcarea acestei zile reprezintă, totodată, un moment de reflecție asupra provocărilor și eforturilor derulate de toți actorii implicați în vederea identificării unor soluții durabile la problemematica refugiaților.

Conform datelor statistice din anul 1991 și până în prezent, aproximativ 59.000 de persoane au solicitat azil în România, fiind originare din aproape 70 de state ale lumii.

În anul 2022 au fost înregistrate 7275 de cereri de azil. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.358 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România și beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională. De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 40.795 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare.

***

Începând cu 4 decembrie 2000, prin Rezoluţia 55/76, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a decis să onoreze destinele a milioane de oameni care, forţaţi de conflicte violente sau diverse forme de persecuţie, îşi părăsesc locul natal pentru a urma drumul refugiului.

În complexitatea fenomenului migraţiei există o distincţie clară între migrant şi refugiat. Migrantul alege să plece din ţara de origine, temporar sau definitiv, din motive de ordin economic, familial, social sau cultural, iar refugiatul este forţat să-şi părăsească ţara natală, de cele mai multe ori, din cauza unor stări conflictuale. De altfel, în cazul refugiaţilor statele au obligaţia să le ofere protecţie împotriva returnării în ţara de origine, acces efectiv şi neîngrădit la procedura de azil, precum şi o serie de forme de asistenţă (materială, medicală, socială).

Garantarea acestor drepturi derivă din Convenţia de la Geneva din 1951 şi Protocolul de la New York din 1967, instrumente internaţionale pe care România le-a ratificat în anul 1991. După această dată, ţara noastră a început construirea treptată a unui sistem naţional de azil, în concordanţă cu obligaţiile asumate la nivelul comunităţii internaţionale și, totodată, ne-am exprimat solidaritatea față de statele europene care se confruntă cu aflux de migranți, contribuind la eforturile internaționale de relocare a acestora.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele Știri