8.1 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Muzeul ASTRA organizează evenimentul ,,Utilitatea lemnului după viață”

Știri din Județ

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în perioada 4 – 7 august, între orele 10.00 – 13.00, respectiv 14.00 – 18.00, evenimentul Utilitatea lemnului după viață. Acesta va avea loc în Muzeul în aer liber, la Crângul din Apuseni (*Gospodăria Goești, județul Alba) și cuprinde două ateliere de confecționare a mobilierului arhaic pentru păstrarea hranei (dogărit).Atelierele meșteșugărești vor fi susținute de meșterii Nicolae și Rodica Belei, care vin din zona Munților Apuseni (comuna Avram Iancu). 

,,Meșterii Belei au învățat meșteșugul în familie, de două generații încoace. Dacă acum ceva timp era câte un văsar (dogar)  în fiecare familie, astăzi meșterii lucrează doar pentru a transmite mai departe meseria noilor generații. Atelierele meșteșugărești din Muzeul în aer liber vor crea povestea modului în care, odinioară, în satele arhaice din Apuseni se confecționau obiecte cu poveste. Hrana  și tot procesul de obținere a acesteia erau strâns legate de obținerea acestor obiecte ( butoaie, ghioabe, castroane, putinici, lăzi pentru păstrarea cerealelor, lăzi pentru făină etc.) care își regăseau utilitatea în bucătăria tradițională. Lemnul folosit pentru lăzi de cereale și făină, butoaie, putini, ciubere era în general de esență tare (fag, frasin, paltin sau gorun), pe când obiectele mai mici lingurile, blidele, furculițele erau confecționate din lemn de esență moale (brad, salcie sau pin). Obiectele sunt frumos decorate cu simboluri florale, geometrice și astrale.”, a declarat Raluca Iliuț, muzeograf Muzeul ASTRA

Atelierele de dogărit vor comunica și specificul instrumentarului folosit de meșteri: calul de tras, cuțitoaie, sfredel, fireze, rindele, topoare,  etc. 

Evenimentul face parte din proiectul Animă ASTRA! , cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2022.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș