8.1 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Primăria SIBIU: Managementul clubului de fotbal Hermannstadt trebuie să dea dovadă în primul rând de unitate

Știri din Județ

Primăria Municipiului Sibiu a transmis următorul comunicat de presă referitor la situația financiară a clubului de fotbal FC Hermannstadt:

Având în vedere informațiile publicate în mass-media în ultimele zile cu privire la sprijinul oferit pentru FC Hermannstadt de către Primăria Sibiu, transmitem următoarele informații, pentru corecta informare a publicului:

În calitate de cofinanțator al Asociației Fotbal Club Hermannstadt am urmărit și am sprijinit evoluția echipei încă de la înființarea acesteia, neexistând vreun moment în care instituția noastră să își retragă sprijinul acordat. Din anul 2016 până în prezent din bugetul local al municipiului Sibiu, prin instrumentele de finanțare nerambursabile pe care Primăria le gestionează, au fost alocate constant sume importante, pentru susținerea activității sportive a acestei echipe.

În orice demers efectuat sau sprijin financiar alocat, având în vedere că este vorba de fonduri publice, Primăria Sibiu are obligația de a respecta prevederile legale în vigoare. Reamintim că finanțarea echipei FC Hermannstadt se face în baza Legii 350/2005, coroborată cu toate normele în vigoare.

Deoarece în contextul actualelor probleme financiare s-a diseminat în spațiul public faptul că Primăria Sibiu ar trebui să plătească salariile jucătorilor de fotbal pentru a susține și mai mult echipa, precizăm că legislația mai sus menționată nu permite acest lucru. Excepție a făcut anul 2020 când, în contextul pandemiei, printr-o legislație dedicată și limitată la perioada stării de alertă, Primăria Sibiu a avut posibilitatea și a alocat fonduri suplimentare în valoare de 1,3 milioane de lei, inclusiv pentru plata salariilor echipei. Subliniem că instituția noastră a aplicat de-a lungul timpului tot ceea ce a fost permis, atât prin legislație, cât și prin chibzuință, din punctul de vedere al eficienței și eficacității cheltuirii banilor publici.

Pe lângă finanțările consistente acordate astfel de Primăria Sibiu, Clubul poate și trebuie să depună eforturi pentru ca, prin rezultatele deosebite obținute de echipă și prin acțiuni de marketing și management profesioniste, să atragă și alți finanțatori sau sponsori cu putere financiară care să contribuie la bugetul necesar desfășurării activității sportive a Clubului. Ca regulă și practică generală, un club sportiv de drept privat se autofinanțează prin diverse modalități aplicabile în domeniu. Și FC Hermannstadt are aceleași instrumente la îndemână și poate reuși astfel redresarea economică a Clubului.

În calitate de cofinanțator al acestei echipe, Primăria Sibiu consideră că multe dintre speculațiile apărute în spațiul public ar putea fi evitate, printr-o comunicare transparentă din partea managementului clubului cu privire la situația tuturor fondurilor gestionate. Prin transparență, se creează încredere și se pot lua decizii în cunoștință de cauză, atât în rândul jucătorilor, cât și în rândul unor posibili finanțatori potenți din punct de vedere financiar sau sponsori importanți.

Managementul clubului trebuie să dea dovadă în primul rând de unitate, să depășească și să clarifice problemele de organizare internă. În rândul oricărui finanțator puternic din punct de vedere financiar, transparența privind situația juridică, financiară și organizatorică a clubului reprezintă factorul principal în decizia de a se alătura echipei. Aceeași remarcă se aplică și în cazul sponsorilor.

Reiterăm faptul că Primăria Municipiului Sibiu va continua să sprijine echipa de fotbal sibiană FC Hermannstadt, dar și sportul în general, prin mecanismele proprii de finanțare nerambursabilă și prin investițiile majore în infrastructura sportivă, anul acesta fiind estimată finalizarea modernizării Stadionului Municipal Sibiu. Tocmai pentru că ne-am implicat constant în sprijinirea sportului, Sibiul va beneficia de unul dintre cele mai moderne stadioane din țară, care va oferi condiții la nivel european pentru desfășurarea activităților sportive.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș