6.3 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

PSD Sibiu, despre Daniela Cîmpean: “Minciuni demne de Cartea Recordurilor. A inaugurat Secția de Neurologie fără autorizație de funcționare” (C.P)

Știri din Județ

Organizația Județeană PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Doamna Cîmpean este extrem de supărată că-i devoalăm mereu managementul defectuos la cârma Consiliului Județean și neadevărurile pe care le spune.

Atunci când am precizat că guvernul PSD a alocat fonduri pentru Sibiu, prin programul guvernamental PNDL, pentru sănătate (renovarea secţiei de Neurologie), doamna Cîmpean a venit cu un contraargument “de grădiniţă”: atunci când asiguri banii pentru finanțarea unor proiecte nu este important, ci esențiale sunt ”studiile tehnice, documentațiile de specialitate și justificările”.

Reamintim că atunci când a fost la guvernare, fostul partid al doamnei Cîmpean, PDL, nu doar că nu a asigurat finanțări pentru autoritățile publice locale, ci a tăiat din banii oamenilor, a diminuat drastic salariile, inclusiv ale celor care lucrează în Consiliul Județean și, bineînțeles, ale celor care lucrează în sistemul sanitar. Asta în timp ce doamna Cîmpean le explica oamenilor că le face un bine și salvează țara.

Doamna Cîmpean mai este supărată pentru că, atunci când se fac greșeli majore, PSD Sibiu atrage atenția asupra lor și vine cu soluții. De exemplu, înainte de pandemie, a susținut o veche prietenă la șefia spitalului județean și s-a afișat periodic cu ea, inclusiv în conferințe de presă. A girat-o la conducerea spitalului județean, în urma unui concurs cu grave nereguli – constatate de corpul de control al Ministerului Sănătății condus de un membru PNL. După ce Sibiul a ajuns pe locul întâi la capitolul decese provocate de Covid și în urma unui control trimis de minister, managerul spitalului a fost demis chiar de conducerea PNL Sibiu, cu sprijinul doamnei Cîmpean.

Doamna Cîmpean s-a mai supărat că, atunci când ne spunea, în fața pancartelor de pe Drumul Hoților, în 2019, că are finanțare pentru un spital nou și că în 2020 va începe construcția, noi am atras atenția sibienilor că tot ce spune este o minciună și că nu există finanțare pentru noul spital județean, fapt confirmat inclusiv de guvernul PNL, imediat după alegerile locale.

În 2021, când s-a lansat PNRR-ul, am atras atenția că proiectul spitalului trebuie adaptat pentru a primi finanțare prin PNRR. Doamna Cîmpean, cu multă aroganță, a spus că spitalul va primi sută la sută finanțare prin PNRR, deși criteriile asumate de premierul liberal Cîțu, în fața Comisiei Europene, arătau faptul că proiectul nu avea cum să se încadreze. Doamna Cîmpean a fost inclusiv la premierul Nicolae Ciucă, în biroul căruia domnul Bibu i-a făcut mai multe poze, pe care liderii PNL Sibiu le-au postat și le-au trimis presei, mințind sibienii că primul ministru a promis că proiectul spitalului va fi finanțat, cu certitudine, prin PNRR. Ulterior, hotărârea de guvern semnată de premierul Nicolae Ciucă a venit să confirme faptul că doamna Cîmpean a mințit cu nonșalanță sibienii, într-un subiect atât de sensibil, Consiliul Județean neprimind finanțarea din cauza neegibilității proiectului.

Exemple cu prostul management al doamnei Cîmpean sunt foarte multe!

PS: Doamna Cîmpean a reușit să se facă de râs în mod unic în România și să apară în presa centrală pentru că a inaugurat secția de Neurologie fără ca aceasta să aibă autorizație de funcționare. Nici măcar cererea de autorizare nu a fost înregistrată, până la această dată, la Direcția de Sănătate Publică, astfel că nu a fost emisă autorizația de funcționare.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri