26.2 C
Sibiu
duminică, 21 iulie, 2024

Expo Apa 2023 pune iar Sibiul pe harta specialiștilor în domeniu din Europa

Știri din Județ

După succesul de anul trecut, EXPO APA 2023 a revenit la Sibiu în aceste zile. Peste o mie de specialiști și firme din domeniu din Europa au sosit la Sibiu. Deschiderea oficială de astăzi a avut în prezidiu pe primarul Sibiu, Astrid Fodor, dar fără miniștri.


Sibiu este, pentru a doua oară consecutiv, gazda Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2023, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din sud estul Europei.

Publicitate

Peste o mie de specialiști din domeniu, reprezentanți ai autorităților publice și locale, ai mediului academic precum și producători, constructori și importatori de materiale și echipamente sunt prezenți în orașul nostru în perioada 23 – 25 mai.

”Suntem onorați să fim din nou gazdele unuia dintre marile târguri europene din domeniul tratării și epurării apei. Acesta are o importanță deosebită atât pentru comunitatea locală,pentru companiile de apă din țară, cât și pentru oficialități și furnizorii de echipamente din întreaga lume. Sibiul și compania Apă Canal Sibiu au fost alese de către colegii din Asociația Română a Apei ca locație, respectiv organizatori, tocmai pentru că au toate calitățile și pregătirea necesară susținerii cu succes a unui astfel de eveniment internațional” a declarat Directorul General Apă Canal Sibiu, Ing. Vasile Maier.

Efort mare, exponanți mulți

Față de ediția de anul trecut, numărul expoanților a crescut. Ei vin din multe țări europene și nu numai. Dar și din România. Sunt reprezentanți din toată gama dedicată industriei apei la Sibiu. Hala Redal a devenit neîncăpătoare pentru multitudinea de exponanți. Organizatorii au montat un cort mare în curte pentru conferințe, dar și cu o secțiune pentru exponanți. În a doua curte sunt utilaje mari și tehnologii diferite prezentate.

Iar participanții nu au întârziat să apară. Standurile au fost luate cu asalt de dimineață de reprezentanții firmelor prezente, dar și societăți de stat implicate în domeniu. Se fac contracte, se testează produse și se descoperă noi tehnologii. În plus, participanții pot vedea și demonstrații concurs, cum a fost montatul sub presiune. Dar pot participa și la seminarii pe diferite teme legate de domeniu.

Oficialii au fost puțini, deși erau invitați

Cei de la Apă Canal SA Sibiu alături de Asociația Română a Apei au lansat invitații la oficiali din Guvern și locali. Primarul Astrid Fodor a fost prezentă și a îndemnat participanții să viziteze Sibiul. Ea a lăudat investițiile făcute de Primăria Sibiu, mai ales pentru a atrage turiști. Dar a spus și despre cele în infrastructură de apă. În sală au mai fost și vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca, primarul comunei Sadu, Valentin Ivan și primarul comunei Loamneș, Maria Greavu. Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu nu a mai venit, deși era așteptat cu un scaun rezervat. La fel și primarul orașului Miercurea Sibiului, Ioan Troancă, unde Apă Canal SA Sibiu are o mare investiție în curs la ora actuală.

Dar nici miniștrii invitați nu au mai venit la Sibiu. Scuzați de Ilie Vlaicu, Preşedintele Asociației Române a Apei că sunt ocupați cu „rocada” de la Guvern. Au fost reprezentați de Oana Maria Arat, directorul General din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

GALERIE FOTO:

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Primaria Sibiu vrea să sterilizeze 500 de câini

Școala de vară BECOME

Accident grav la Șeica Mare. Mai multe victime

Incendiu la Săcel

Obiceiuri de Sf. Ilie la români

Incendiu la Șeica Mică