17.4 C
Sibiu
sâmbătă, 27 iulie, 2024

Războiul avocatelor politician în Consiliul Județean Sibiu. Tema: Modernizarea Aeroportului

Știri din Județ

Ultima ședință a Consiliului Județean Sibiu, desfășurată joi, a fost un nou prilej de schimburi de replici, unele chiar tăioase între cele două avocate politician: Laura Barac (PSD) și Daniela Cîmpean (PNL). De această dată tema principală a fost creșterea costurilor cu modernizarea aeroportului.


După ultima ședință de acum o săptămână, când din nou tema aeroportului a fost prilej de dezbateri, joi aceasta a fost reluată. Liderul de grup PSD, Laura Barac a cerut directorului Aeroportului Sibiu, Mariua Gâdea să prezinte analiza riscului. „De săptămâna trecută până la această dată s-a făcut vreo analiză de risc? Și dacă da, dacă au fost identificate riscurile respective, dacă există? În ședința trecută mi s-a spus că nu există așa ceva” a întrebat Laura Barac.

Publicitate

Directorul Aeroportului a răspuns evaziv „Riscul, în acest moment, este de a nu putea duce la bun sfârșit proiectul datorită lipsei de finanțare. Demersul pe care l-am demarat în cursul acestei luni, este tocmai pentru a limita riscul ca această creștere de valoare a contractului, care este, repet, așa cum am prezentat și în ședința de săptămâna trecută, este una impusă de contractul pe care îl avem semnat, contract care este de asemenea un contract stabilit de o hotărâre de guvern și care prevede ca orice contract de cotare și execuție care depășește 365 de zile să să aibă o precădere legată de indexare a valorii”.

„Evoluția acestui indice a fost una extrem de ridicată pe parcursul ultimului an și jumătate fapt care conduce în mod direct la ajustarea acestei valori a contractului.” a completat Marius Gâdea.

Se mărește împrumutul

Pe scurt, toată discuția din aceste ultime două ședințe s-a axat pe cererea Aeroportului Sibiu de a mări suma creditului contractat la bancă. Din cauza creșterii prețurilor la materiale, normele legale permit mărirea tarifului. Doar că banii proveniți din fonduri europene pentru modernizarea Aeroportului sunt ficși. Diferența este suportată de Aeroport prin credit bancar.

Laura Barac a pus problema lichidității Aeroportului Sibiu în contextul scăderii numărului de curse față de 2019, și implicit de pasageri. Ea a întrebat dacă există lichidități pentru a susține o mărire de credit. „Ce-i drept, la acest moment, traficul și implicit veniturile nu sunt la nivelul anului trecut” a răspuns Gâdea. El a dat asigurări că totuși sunt lichidități pentru credit „în acest moment”.

Daniela Cîmpean a pus piciorul în prag

Dacă la început, nu a intervenit în discuția între Laura Barac și Marius Gîdea, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu a luat cuvântul pentru a explica situația „mai bine”. „Considerați că, Consiliul Județean și Aeroportul nu ar fi trebuit să acceseze acei bani europeni?” a întrebat Daniela Cîmpean. Ea a explicat necesitatea ca întreaga comunitate să susțină activitatea aeroportului și a criticat declarațiile politice publice din ultima vreme pe această temă. Cîmpean a spus că accesarea fondurilor europene în proporție de 80% pentru modernizarea Aeroportului Sibiu au fost o ultimă șansă. Uniunea Europeană a sistat alocările pentru dezvoltarea de aeroporturi și Sibiul a prins „ultimul tren”.

Daniela Cîmpean a reamintit consilierilor PSD că au votat și ei proiectul privind modernizarea Aeroportului și că acesta includea și garantarea împrumutului făcut pentru co-finanțare.

Gabriel Tischer a cerut un plan de afaceri

Gabriel Tischer (FDGR) a cerut anterior și a repetat cererea în cadrul ședinței de a se prezenta un plan de afaceri pentru Aeroport. O analiză clară privind potențialele venituri și cheltuieli. „Noi asta am cerut. Dacă am fi avut dovada că există o gândire strategică pe 5 sau 10 aniunde aceste venituri dovedesc capacitatea de rambursare. Vlad Vasiu, vicepreședintele CJ Sibiu (PNL) a amintit că există o analiză inițială cost-beneficiu și o perioadă de grație, în care nu se plătește împrumutul.

La votul final, proiectul a trecut cu voturile PNL, USR și o parte din FDGR. Consilierii PSD s-au opus, iar doi consilieri FDGR s-au abținut.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr l-a cedat pe Visic