spot_img
11.6 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

America, Europa și Asia își dau întâlnire la „Cântecele Munților” în Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

A 48-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” de la Sibiu se desfășoară în perioada 1-7 august 2023 și invită publicul la spectacole folclorice, ateliere de dans, animații culturale în spații neconvenționale, parada portului popular și un eveniment cu specific gastronomic. În centrul Sibiului, festivalul debutează vineri 4 august cu parada portului popular și Concertul extraordinar de folclor „Paul Surugiu – Fuego, Junii Sibiului şi invitaţii lor”.


600 de artiști din 8 țări transformă Sibiul în capitala folclorului internațional, la început de august. Astfel, pe parcursul a 6 zile, la Festivalul „Cântecele Munților” fac spectacol interpreți de muzică populară, ansamblurile „Monarca de México” – Mexic, „Lublin” – Polonia, „Achna Forest” – Cipru, „Polytonic Orchestra Katerini” Grecia, „Strămoșeasca” – Republica Moldova, „Svetozar Markovic” – Serbia, „University 2” – Georgia, „Arcanul” – Suceava, „Armânamea” – Ovidiu, „Cununița” UVVG Sântana – Arad, „Arcanul” – Fundu Moldovei, „Veteranii Junii Sibiului”, „Ceata Junilor”, „Cindrelul-Junii Sibiului” și ansambluri din județul Sibiu.

„Cântecele Munților” se deschid marți, 1 august, ora 20, la Restaurantul Cămara Boierului – Hotel Hilton, cu o seară tradițională românească, în companiaAnsamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.

Începând din 2 august, diminețile sunt rezervate atelierelor de dans, iar serile – spectacolelor folclorice și animațiilor culturale, acestea fiind organizate în diferite spații din municipiul Sibiu.

Din 4 până în 6 august, „Cântecele Munților” răsună peste centrul istoric al Sibiului, aici fiind programate cele mai așteptate evenimente din festival:

* parada portului popular, vineri, 4 august, pe traseul bulevardul Nicolae Bălcescu – Piața Mare,

* spectacole folclorice extraordinare în 4, 5 și 6 august, începând cu ora 19, în Piața Mare. În cele trei seri, evoluțiile ansamblurilor invitate vor fi urmate de evenimente special concepute pentru această ediție a festivalului. Astfel, vineri 4 august, ora 20, avem întâlnire cu „Paul Surugiu – Fuego, Junii Sibiului și invitații lor”; sâmbătă 5 august, ora 21, petrecem pe ritmuri bănățene alături de Andreea Voica și Ansamblul „Timișul”, iar duminică 6 august, ora 21, celebrăm „Tinerețea” alături de Oana Bozga-Pintea și nume sonore ale scenei muzicii românești.

Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” este cuprins în calendarul mondial al prestigioasei organizații CIOFF, fiind organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.

Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Parteneri: Muzeul ASTRA, Cricova, TVR1

Sponsori: Scandia Food și Romgaz

Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă